Moloz


Extras

Stela pune ibricul pe foc și, imediat după ce apa începe să fiarbă, adaugă o linguriță de zahar și una de nechezol. Lenuța se foiește în fotoliu, în fața televizorului.

– Și ce-au rezolvat Lenuțo? Au strâns toată viața la saltea, ca tâmpiții, că în CEC nu aveau încredere și apoi au murit într-un azil de bătrâni, uitați de toți. Salteaua aia a explodat, pur și simplu. Fix ca în visele lor. Praful s-a ales de toate. Iți spun eu, că eram de față. Imediat după Revoluție, când leul și-a piedut valoarea, au înnebunit cu toții. Și ei, ca mulți alții, și-au tăiat salteaua cu cuțitul și au numărat banii în fața mea. Plângeau și numărau. Șaptezeci de mii de lei și un pic. Le lipsea puțin să-și ia nenorocita lor de Dacia galbena cu număr de București. Nu era mai bine pe vremea Comisiei? Ce le-a trebuit Revoltă?

– Hai Steluțo, nu te mai îndârji așa, că-ți creste tensiunea. Mai bine hai să-ți mai torn niste nechezol, și-ti pui tu câtă zaharină vrei, da? Si, dacă e sa o spunem pe cea dreaptă, nici pe vremea Comisiei nu era perfect, hai să recunoaștem. Dacă nu era Gelu al meu, să facă rost de iarbă din Dark Place, nu știu zău dacă aș fi rezistat să nu mă arunc și eu. Să n-ai nimic de făcut e la fel de mizerabil ca atunci când nu-ți vezi capul de datorii și trebuie să muncesti de dimineața până seara ca să le plătești. Dacă n-ar fi împins la extrem bunăstarea materială, Comisia n-ar fi căzut nici până azi. Ascultă la mine, că știu ce spun. Dar ce să-i faci, toți trebuie să murim cumva, nu?

– E adevărat că au fost și lucruri rele pe vremea Comisiei, că, dacă totul era bine, n-ar fi cedat Attila. Dar uite si tu ce vremuri trăim azi. Unii au ajuns la azil, alții și-au luat tălpășița și s-au dus pe la alții. Păi ce să facă aici, Lenuțo? Să muncească pe o sută de lei până la adânci bătrânețe? Nu era mai bine pe vremea Comisiei, imediat după Marea Schimbare, când toți primeau o locuință decentă de la stat, și când zic decentă, zic minim optzeci de metri pătrați de persoană, plus, la naștere, câte o sută de mii de lei pentru fiecare copil. Fiecare nou născut primea automat un număr de ordine pentru un apartament, pe care-l primea, când împlinea 18 ani, să nu trebuiască să stea claie peste grămadă cu părinții sau, și mai rău, cu bunicii. Nu era bine pe vremea aia, Lenuțo? Nu exista om pe pământul ăsta care să nu aibă tot ce-i trebuie. Și creșteau blocurile ca buruienile după ploaie. Alte vremuri, altă mentalitate. Că totul vine de aici, din capul fiecăruia.

Steluța își duce mâna la tâmplă și cade pe gânduri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.