Doar când ne regăsim devenim, deodată, o mare și frumoasa familie. Fericită. În mare parte din timp însă, este doar o mare pauză. Ele stau ascunse pe unde le vine. Pe sub frunze, între două note muzicale, ba, uneori, chiar și între spațiile înguste dintre două bătăi de aripi. Uneori se ascund atât de bine, încât până și umbra lor dispare, acoperită de un nor. Eu le tot caut. Când nu le găsesc nicicum, respir adânc de trei ori și apoi o luam de la capăt. Eu și ele. Cuvintele, ideile.
Abisuri 