Un veac de singurătate


Nisipul i se scurgea printre degete și valuri. Marea trăia periculos, între două stânci albe, roase de vânt. Mirosea dulce, amestecat cu pietre mici. Dincolo de valuri, era țara lui. Oamenii și pădurile lui. Și-a lipit mâna de frunte și și-a strâns ochii, cât să pătrundă îndepărtarea. Nu a văzut decât cerul, de un albastru aproape perfect. Plaja era pustie, întinsă parcă la infinit. A oftat dezamăgit și a luat o gură de apă. Era caldă și avea gust salciu. Apoi a închis ochii și a început să plângă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.