Jurnal de vacanța (6) – franjuri, franjuri

Ziua precedentă o găsiți aici.

Joi (1) 9497 de pași

Joi, cu toate că ar fi trebuit să ne trezim mai devreme, ca să prindem ultravioletele pe plajă, n-am putut să ne trezim înainte de ora opt. Înainte să vă povestesc despre cum ne-am petrecut prima zi în Puglia, aș vrea să vă spun câteva lucruri despre vilă.

Vila nu era mare, avea doar două camere mari, fiecare cu baia proprie, și un spațiu comun – salon, living, bucătărie – imens. Băile erau practic făcute numai din piatră – dulapuri, separeuri, cabina de dus.

Decorul camerelor era realizat cu gust, stil minimalist axat pe combinația piatra (dulapuri, sol) și metal – lustre.

Bucătăria era echipată cu orice își poate dori cineva, multiple seturi de farfurii, de boluri, de căni și canite, tăvi de toate felurile, ce mai, nimic nu lipsea. Plita era cu inducție, aveam mașină de spălat vase, mașină de spălat rufe și uscator de rufe. În curte, în plus de piscină, vila avea un grătar – din piatra – și o grădină frumos întreținută. Toate acestea, într-o livadă de măslini.

Revenind la prima noastră zi în Puglia.

Când ne-am trezit era deja cald, se anunțau 35 de grade peste zi dar la ora aceea matinala era încă umbră pe terasa din fața piscinei așa că am putut mânca micul dejun afară.

Abia la nouă și jumătate am reușit să ne urnim spre plajă, undeva la vreo douăzeci de minute în mașină de vilă. Torre Santa Sabina, așa se numea grupul de plaje cel mai apropiat de vilă. Plaje publice, fără plată, mici golfulete săpate în stâncă la care se putea ajunge cu mașina. Și o groază de turnuri (Torre). După cum era să aflăm puțin mai târziu, cu ocazia vizitei la muzeul de arheologie din Brindisi, toată regiunea aceea de pe malul Adriaticii dar și înspre Interior, până la Marea Ionica, are o istorie bogată. Înainte de sosirea romanilor, peninsula Salento a fost colonie greceasca. Trei secole după colonizare, pe peninsula se instalau Messapieni, popor venit din Balcani, care vorbeau messapiana, o limbă dispărută intre timp.

Primul golfulet la care am ajuns noi nu a fost cea mai bună alegere căci se intra foarte greu în apă.

Dar, dacă reușeai să treci peste bolovanii ăia – roca vulcanică păreau să fie – apa era foarte curată, erau și pești și priveliști subterane interesante. N-am stat decât vreo două ore pe plajă în dimineața aceea dar a fost suficient. În drum spre vilă am cumpărat roșii și pepene. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la vila, a fost să ne aruncăm în piscina. Cea mai faina senzație pe 33 grade Celsius este să nu-ți pese de căldură. Să faci pluta și să privești albastrul infinit al cerului.

După ce ne-am plictisit de albastrul infinit al cerului, am mâncat pepene. Cel cumpărat cu o zi înainte și ținut la frigider. Abia apoi am pragatit masa, orez integral cu creveți trași în usturoi și stinsi cu suc de lămâie. Totul servit cu câteva frunze de mentă proaspătă, culeasa din grădină.

Cafeaua am servit-o tot pe terasă, ascultând cum cântă greierii. Și-n livezile acelea imense cu măslini cântau o groaza de greieri.

Pe la trei am decis să vizităm Ostuni. Orașul alb cățărat pe stânci. Străduțe înguste, trepte, puncte de Belvedere, superba catedrala din centru, micile magazine cochete de pe marginea străzii principale. Cam așa a fost Ostuni. O mică oază albă de liniște cățărata pe stânci.

La întoarcere, spre ora șase, ne-am oprit pe o plajă foarte faina, Torre Pozele. Un mic golf cu apă limpede și multi pești. În acel loc, coasta Adriaticii este plină de golfuri, care, văzute de sus, par niște franjuri înecate în mare.

Odată ajunsi la vilă, ne-am aruncat un piscină. Abia după o jumătate de oră de balaceala, în jurul orei nouă, ne-am așezat la masă și am degustat un prosecco rece, urmat de o salata de carciofi și brânza locala. Nu ne-am complicat prea mult, am luat carciofii congelați, i-am fiert un pic, după care al adăugat puțină sare, suc de lămâie și ulei de măsline. Un deliciu! Combinați cu Brânză locală (un fel de cașcaval tânăr), un deliciu dublu.

Urmarea o găsiți aici.

4 gânduri despre „Jurnal de vacanța (6) – franjuri, franjuri”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.