Zilele încep mereu la fel. Apa rece aruncată pe față, grimasa involuntară la contactul cu apa, ochii strânși tare, pleoapele boțite, oglinda care îmi trimite imaginea acelui „eu” puțin trecut, ridurile, cearcănele, ochii strânși din nou, apa rece aruncată din nou pe față, „poate trece senzația, toate trec”, trec visele nopții, trec trei minute în care mă obișnuiesc cu ziua care abia începe, crema antirid așezată în straturi fine, crema de mâini întinsă pe fiecare deget, insistența cu care apăs la capetele degetelor, cafeaua de dimineață, știrile de dimineață, poveștile citite la cafea, ziarul virtual, întrebările, sfaturile celor dragi : ai grijă de tine, ai grijă cum te îmbraci, ai grijă cum te comporți, ai grijă ce zici, ai grijă cum abordezi subiectul, ai grijă ce mănânci, ai grijă să nu te îngrași, ai grijă să nu uiți, să te odihnești, să pui ceasul să sune, să te dai cu cremă pe față, să nu faci riduri în jurul gurii, ai grijă să nu te incrunți prea tare că faci riduri, ai grijă să stai drept, să nu spui prostii, ai grijă să te speli pe mâini, ai grijă să te dezinfectezi, ai grijă să iei declarația pe proprie răspundere cu tine, ai grijă să păstrezi distanța socială, ai grijă să nu te enervezi, ai grijă să nu repeți la infinit același cuvânt.
De câteva săptămâni bune, zilele continuă mereu la fel. Urmez sfatul și am grijă. Am grijă de mine și am grijă de alții. De câteva săptămâni bune am griji. Încerc să mă dezinfectez des, să evit contactele, să nu ating obiectele. Și totuși, uneori nu e posibil să nu ating. Atingerea face parte din supraviețuire. Obiectele au nevoie să fie atinse. Plantele au nevoie să fie atinse, ființele au nevoie să fie atinse. Ating uneori involutar, alteori voit și fiecare atingere doare. Atingerile acestea din ultimul timp îmi fac griji. Mă întreb mereu cât de mult am atins și continui să sper. Mâine va fi altfel.
Abisuri 