Urăsc albastrul … Azi te-am visat din nou. Erai tu, ascuns în spatele unei geci albastre, umplută cu puf. “Știu că nu-ți place albastrul” mi-ai spus atunci,” dar asta era singura din tot raionul”.
Detestam albastrul, dar te înțelegeam.
Pe vremea aceea raioanele erau mereu aproape goale. Îți aduci aminte de raionul din stația de la Patria? Știi tu, stația care a dispărut puțin, imediat după revoluție și apoi a apărut la loc? Era un raion aproape gol în care niște vânzătoare zâmbeau acru și -ți vindeau șosete. De fapt, dacă mă gândesc bine, până și șosetele erau rare, atunci. Când se rupeau le trăiam cu foarfeci ruginite și le trageam peste cizme din vinilin cu talpă de plastic.
Odată mi-au furat cizmele noi la patinoar și a trebuit sa vin acasă pe patine. Ai încercat vreodată mersul pe bețe? A ca și cum ai cădea câte puțin la fiecare intersecție, te-ai ridica, te-ai scutura de praf și ți s-ar face subit sete. Pe vremea aceea nu se inventasera încă sticlele de plastic albastre cu apă de izvor. Înaintam cățărată pe bețe și număram metrii rămași. Destinația era în vârful unui deal, la capătul unei străzi pavate cu pietre cubice.
Chiar dacă nu era nici o intersecție, acolo cădeam la fiecare pas. Probabil de aceea urăsc albastrul.
Abisuri 