Bănuiam că are multe de spus

Ea vorbea atât de repede încât bănuiam că are multe de spus. Dădeam inteligent din cap la fiecare două minute amestecând orezul gălbui cu iaurtul cald. Mi se păruse ciudat orezul gălbui şi întrebase de unde şi până unde acea culoare. Îmi spuseseră- ea şi ceilalţi – că îl amestecau cu nu ştiu ce ierburi. Îmi imaginasem ierburile galbene în fel şi chip şi trecuseam mai departe.

Apoi îi întrebasem de unde şi până unde iaurtul acela cald? Îmi spuseseră – ea şi ceilalţi – că era un iaurt„făcut în casă”, o specialitate a locului. Locul acela straniu situat la intersecţia războaielor. O întrebasem dacă nu îi era frică de loc, de graniţe, de războaie. Îmi spusese că se născuse în Palestina, că emigrase la un moment dat cu o parte din familie, că cealaltă parte rămăsese în Palestina dar nu, nu îi era frică. De ce i-ar fi fost? Bunica-să era încă acolo, în Palestina, „rămăsese să-şi apere Pământul, era menirea ei să-l apere”  iar ea mergea o dată pe an în Palestina, să-şi amintească.

Mă întrebase de ce nu profit de şedere să văd Ierusalemul. Îmi spusese că-i aproape, foarte aproape, la numai 45 de km. Simţisem distanţa aceea atât de puţină şi mă înfiorasem. Ca să nu se vadă, sorbisem cu zgomot din sucul de lămâie proaspăt presată şi apoi tăcusem…

Când îmi trecuse gustul acid îi spusesem că noi, europeenii, aveam o imagine probabil deformată despre unele locuri şi fapte. Lăsasem de înţeles că mi-era frică de graniţele acelea însângerate şi o întrebasem cum reuşesc „ei” să treacă peste toată mizeria, peste toată ura şi peste toate războaiele. Îmi spusese că odată ce trăieşti „acolo” te obişnuieşti cu toate. Ea trăise deja acolo, îşi avea reperele ei. I le citeam pe faţă, în gesturi, în convingeri. Cineva îmi spusese că este o feministă convinsă şi eu mă bucurasem teribil că există. O întrebasem atunci de ce numai bărbaţii dansaseră la „marea lansare 4G” cu o seară înainte. Să fi fost ceva legat de religie? Îmi spuse că era vorba doar de timiditatea de a se „produce în public în faţa unor necunoscuţi. Nu de altceva!

Îmi spusese apoi că visul ei era să petreacă un an în Europa şi eu mă gândisem atunci cât de ciudate sunt unele vise. Eu trăiam în Europa şi nici măcar nu realizam că trăiam visele altora.