Nimic

Nimic nu va lăsa de înțeles că eu și tipul din stânga mea vom avea ceva în comun. Nimic, absolut nimic. Îl voi cunoaște din vedere, intr-o stație de autobuz. Apoi, în fiecare dimineață, vom lua amândoi autobuzul numărul patru și vom ceda locul bătrânilor. Nimic exagerat în toate astea. Așa ne vom împrieteni și nimic pe lumea asta nu va destrăma prietenia noastră. De fapt și de drept, nu ne vom spune niciodată nimic.

Nu ne vom adresa niciodată nici un cuvânt dar, din felul în care ne vom privi, vom ști că suntem prieteni. Îmi va povesti din priviri cum va fi cât pe ce să se înece. Va fi la Marea Moartă și va încerca să înoate. Nimic nu îi va da de înțeles că va fi cât pe ce să se înece. Voi da din cap că, da, înțeleg despre ce va fi vorba. Nimic nu poate sta în fața lucrurilor prevăzute să se întâmple. Apoi îi voi povesti și eu, tot din priviri, cum va fi mă înec cu o coajă de pâine. Va tresări, vădit șocat și-și va duce mâna la gură. Nimic n-ar fi lăsat de înțeles că suntem atât de asemănători. Fix în acel moment, șoferul va frâna și el, tipul din stânga mea, se va dezechilibra. Eu mă voi răsturna peste el și ceilalți călători vor face la fel. Până la urmă șoferul nu-și va cere scuze, și, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ne va spune să coborâm. Acolo, în plin câmp, vom fi cu toții dezorientați, ne vom uita când unii la alții, când la panourile publicitare. Abia atunci vom realiza că acolo, în plin câmp, urmează să se construiască un nou cartier. Cartierul de la marginea orașului. Nimic nu va lăsa de înțeles toate că toate acestea se vor întâmpla. Nimic, absolut nimic.