Am făcut odată poc dar nimeni n-a auzit. Și-au pus doar căștile pe urechi și au continuat. Unul în fața celuilalt. Unul la altul. Unul împotriva altuia. Apoi au început să arunce cu cuvinte, cu farfurii, cu cuțite, cu polonice. Săptămâni întregi am trăit printre cioburi. Din când în când adormeam și visam că zbor. Când mă trezeam, făceam poc din nou dar nimeni nu mă auzea. Își puneau doar căștile pe urechi și continuau. Când au venit să mă ia, aveam deja șapte ani dar încă nu era totul pierdut.
Abisuri 
E trist când adulții se luptă cu cuvinte.Copiii de până în șapte ani continuă să se învinovățească veșnic, iar trauma din inima lor, cu greu poate fi înțeleasă, gestionată . Restaurarea acelor suflete se faca atât de greu..
Fiecare cuvânt, un glonț. Din păcate, țeava e mereu îndreptată spre copil!
Așa este.