Patroana hotelului, numai zâmbet, mă întrebase ce şi cum, eu îi întinsesem altă hârtiuţă albă. Explicaţia la ”ce şi cum”. Ea îşi amintea, da, îşi amintea de domnul ”x”, rezervase ”flexibil”, acum o săptămână. Masă şi casă, cu WC -ul pe hol. Cheia de la WC, una mare ca de castel, o găseam agăţată de un cui la capătul holului. Eram la etajul doi şi foloseam cheia des. Mi-era atât de singur holul acela lung şi întunecat, și camera aceea mică şi întunecată. Şi toţi bărbaţii aceia ciudaţi cu care împărţeam cheia.
Dimineaţa coboram fericită că scap, şi înfulecam croissant-uri cu cafea lungita. La prânz mâncam la serviciu. Seara era festin. Patru feluri şi şerveţel alb şi apretat. Făceam conversație cu sila, să nu uit cuvintele pe care le învăţasem peste zi. Patroana mă credea probabil complet debilă şi îmi zâmbea politicos la fiecare tâmpenie pe care o consideram conversaţie. Prelungeam conversaţiile acelea până la ora închiderii. Mi-era atât de singur holul acela lung şi întunecat, şi camera aceea mică, şi toţi bărbaţii aceia cu care împărţeam cheia…
Când suna ora închiderii, urcam scara aceea în spirală şi mă lăsăm pradă camerei. Camera avea o masă mică de tot, un pat îngust şi o ferestra cu vedere spre gară. În lipsă de altceva, ascultam zgomotul gării. Era un zgomot continuu de sticle sparte şi mucuri de ţigară, aruncate la întâmplare. Patroana îmi spusese că primarul lansase o campanie împotriva întâmplării. Ascultând-o, îmi spuneam că aş semna şi eu o campanie împotriva întâmplarii. Să scap de camera aceea mică şi de cheia agăţată de cuiul de la capătul holului. Să scap de mine. Mă săturasem numai de mine. În lipsa de altceva, mă mulţumeam cu mine. E o experienţă ciudată să te saturi de tine. Să te plictiseşti de tine. Să ajugi sa îţi spui că nu îţi eşti suficient.
Când mă plictiseam de mine, căutam cheia, deschideam, foloseam, închideam şi mă culcam. În buclă treceau dimineţile şi castronelele acelea mari de cafea, şi serile cu şerveţele acelea albe şi apretate. Cu fiecare zi ce trecea, deveneam mai aproape de mine. De gară şi de sticle. De mucurile de ţigară. De semnificaţiile ascunse ale cioburilor şi de disperarea oamenilor printre cioburi. În fiecare zi ce trecea, şopteam cuvintele acelea ciudate învăţate peste zi şi număram cioburile. Oameni şi cioburi. Partenerii mei de descoperire a ”eu”-ului. A capacităţii intrisece de a rezista singurătăţii.
Abisuri 