Spații


Ceasul a rămas în urmă. Iar. Simt că tăcerile astea sunt un semn. De când mă știu sunt pe dos. Nu cred în discursuri motivaționale și în pozitiv. Tic tac. Ca să umplu spațiile, îmi imaginez ce e mai rău. Dintotdeauna așa am funcționat. Inversul? E perfect valabil, asta e chestia care mă enervează cel mai tare. Dovada clară că nu funcționez în parametrii normali. Nu când am nevoie să umplu spațiile. Mare parte din oameni se roagă roz. Sau albastru. Eu? Eu sunt mereu verde. În cel mai rău caz, sunt galben. Toamna? Toamna dau într-un galben aproape portocaliu. Acum e toamnă. Și, ce este cel mai important, este că nici măcar iarba nu e complet albastru. În accepțiunea acceptată de toți, verdele ar trebui să fie un semn bun. Galbenul ar trebui să nu fie așa de rău și Portocaliul să fie doar un semnal de alarmă. În realitate, îmi e frică de spatii. De pauze. Când am ajuns prima oară în turnul Eiffel, mi-a fost atât de frică să privesc lumea, încât am închis ochii și nu m-am desprins de pereți. În realitate nu am văzut lumea. Când am ajuns prima oară în Empire State Building mi-a fost atât de frică de tot restul, încât am închis ochii și m-am lipit de pereți. În realitate totul e roșu. N-am trăit niciodată atât cât trebuie, prezentul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.