Pierdut într-o casă părăsită


În weekend îmi vine să mă urc pe pereți, urc și cobor scara îngustă de câteva ori înainte să mă decid. O să-mi fac de cap, un parfum în plus n-o fi un capăt de țară, prețul e încă în franci, mă îmbrac repede, să nu mă răzgândesc, trag ușa după mine, ceva scârțâie, îmi spun, e atât de liniște pe strada cu curve că mi se face frică. Unde or fi dispărut toți oamenii, mă întreb și o iau la fugă spre centru. Doar pașii mei pe pietrele cubice, atât a mai rămas, în centru nimeni. Trei bănci și câteva frunze răpuse de ger, nimic mai mult. Îmi vine să plâng dar îmi înghit lacrimile cu forța. Cerul e atât de gri și atât de aproape că, dacă m-aș strădui un pic mai tare, l-aș putea străpunge. Azi n-am chef să ma străduiesc. Mă opresc și privesc catedrala. O casă părăsită, asta e tot orașul ăsta îmi spun și decid, pentru a cata oară, să mă întorc acasă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.