Cea mai mare tâmpenie, ascultă la mine. Numai niște minți bolnave își pot imagina că suntem niște numere. Limitați. Unu punct zero. Cică ăsta am fost eu. Și tu. Și ce am realizat, au venit peste noi secole întregi. O invenție de doi bani. Aștept autobuzul de trei decenii, și, ce. Știu, totul e relativ. Patru fix. Nu vine. Îmi aprind o țigară. Cinci străzi mai încolo e altceva. Uită-te, țin eu de șase. Da, exact șapte decenii ne despart. Anii optzeci. De acolo ni se trag toate.
Abisuri 