Lună: februarie 2023

Ceață groasă. Nici cu foarfeca n-o tai. Încerc de două ori. Rugină, miros de metal încins. Renunț. De nicăieri apare panica. De undeva, un glas abia se aude. Inspiră, expiră, sunt doar demonii tăi interiori. Încerc să fac liniște. Nu reușesc. Rezistent la obstacole, glasul continuă la infinit. Amețeală. Gânduri gri, spre negru. Ceața, din ce în ce mai deasă. În ceata, glasul dispare. Picuri mari de transpirație se formează pe podea. Infinitul are limitele lui. Când credeam că o să mor, s-au deschis ușile.

Vom merge până ne vom irosi. Batiste vechi, brodate, țesături fine, pete scoase, Ariel, șervețele folosite, pet-uri cu apă lăsată să moară, ziare făcute ghemotoc, imagini înmormântate între pleoape, așchii sărite din foc, semne, cărți abia răsfoite, premii Nobel ratate, baltoace de lacrimi izvorâte din nimic, ego-uri născute din néant, e fair play, e cod portocaliu de viscol și ger, e micromanagement, sunt războaie scăpate de sub control, e noua ordine mondială, puțini își vor aduce aminte de noi.

O să vezi. Ochii tăi verzi. Felul tău de a fi. Toate astea vor face ravagii. Vei călca pe cadavre. Vor fi cei după care vei regreta mereu. Vor fi și cei ce vor fi fost amanți. Și vor fi și cei care vor regreta o viață întreagă. Viața e ca un curcubeu așternut peste un câmp de rapiță. Galben. Așa i-a spus mama ei. Trebuie doar să găsești câmpul. Ani de zile a crezut în curcubeu. Ani de zile a căutat câmpul. La capătul curcubeului à fost mereu un șanț pe care nici până în ziua e azi nu a reușit să îl treacă.

Îmi punea degetul pe buze și-mi spunea să tac. Apoi mă alinta. Uneori eram Nico, alteori deveneam blonda lui mică, grăsuța, păpușa. Cel mai des îi plăcea să-mi spună Nuni. Nuni, nu vrei să ne vedem. Nuni, pot să trec. Nuni, atât de mult mi-ai lipsit. Nuni, hai să facem un duș. Nuni, ți-a fost dor de mine. Îmi plăcea să nu răspund imediat. Să fiarbă și el așa cum fierbem și eu de fiecare dată când îl întrebam când o să fiu Nuni a lui pe veci. N-a răspuns niciodată. Degetul lui avea mereu gust de lipici.

Avea părul tăiat scurt și locuia la etajul zece. Ca să ajung la ea, trebuia să ies din giratoriu și să iau liftul. O mângâiam încet, pe șira spinării. Adormeam unul peste altul și ne trezeam amețiți. Într-o zi, am ratat giratoriul și liftul a rămas între etaje. Un semn, mi-am spus și am sunat. Când mi-a deschis, avea cearcăne și multe riduri. Abia atunci am realizat cât e de bătrână.
Mărimea patruzeci. Sunteți prea mare pentru sufletul meu, așa i-am spus și am coborât pe jos. De atunci nu m-am mai îndrăgostit.

Puțin ulei într-o cratiță. Lăsat la încins. Tăiat ceapa în bucățele mici. Aruncat ceapa peste uleiul încins. Tăiat morcovii în bucățele mici. Amestecat ceapa, să nu se prindă. Aruncat morcovii peste ceapa tăiată mic. Amestecat, ca să nu se prindă. Până în acel moment totul a mers ca pe roate. A zâmbit, a luat o gură de cafea apoi m-a tăiat în felii și m-a aruncat în cratiță. Când a turnat sarea și piperul am început să strănut. Și-a pus o mască pe față și a continuat să amestece. Ca să nu mă prind.