Oamenii se întreabă de ce. E simplu. Eu, între două șine paralele. Tu. Parfumul tău. Pofta ta de viață. Ochii tăi verzi mă însoțesc prin metro-uri aglomerate, vocea ta gravă îmi șoptește cuvinte obscene, degetele tale fine îmi provoacă fiori, uneori mi se întâmplă chiar să țip de plăcere între două stații și atunci, zeci de ochi mă privesc, dar eu am învățat să îi ignor, pe ei cu zâmbetele lor înțelegătoare, da, știu, nu sunt nici primul nici ultimul dar trebuie să înțelegi, nu se mai putea altfel, obsesia naibii.
Abisuri 
Fiecare tunel de metrou este aron-dat în grija unui spiriduș. Acești spiriduși telurici, foarte asemănători piticilor din Alba ca Zăpadă, sunt niște ființe translucide cu slăbiciuni magice, care au darul de a-i cunoaște bine-bine pe toți navetiștii din metrou. Uneori, când se plictisesc, spiridușii metrourilor sunt în stare să facă minuni care pot schimba viața calatorilor pentru totdeauna. Pe cei răi îi vindecă de obsesii. Celor buni le împlinesc obsesiile, în timp ce celorlalți nu le fac nimica, desi ar putea. Asa sunt de afurisiți. Odată unui spiriduș din ăștia i s-a pus pata pe o fata care nu era nici bună si nici rea si pentru că din cauza asta nu putea să-i facă nimic, nemernicul a blocat ușile metroului în toate stațiile, forțându-i pe toți să meargă, hă-hă, până la capăt: terminus paradis.
A fost si un film pe chestia asta, cu Sfinxul si cu fata aia din Declarație de Dragoste. 🙂