Am stat toată noaptea cu ochii în televizor și cu telefonul fix lipit de ureche. Se trăgea în centru, la Modarom. Ruinele de lângă casa telefoanelor fuseseră transformate în cazemate. Gloanțele suierau dincolo de ferestre și bocanci negri, grei, călcau apăsat pietrele cubice. De frică, am tras obloanele și am stins toate luminile. Să nu ne vadă. Apoi am coborât în pivniță. Să nu ne audă. Or să vină americanii, o să vedeți, așa ne-a spus bunicul. Uneori își lăsa barbă, alteori nu. Tare greu a trecut iarna aceea.
Lasă un răspuns