De când te știu ai trăit cu speranța că totul o să se rezolve. Că lumea, așa meschină precum ți se arată, e doar o oglindă mincinoasă în care tu ai prefera să nu te uiți. Să nu asculți știrile, să nu citești ziarele, nici măcar pe rețele sociale să nu te conectezi. Să trăiești departe de tot acest putregai numit societate, și totul se va rezolva. Până într-o dimineață, când, sătul de atâta singurătate, ai deschis larg fereastra. A fost prea târziu. Prin ochii tăi goi, un soare orb privea, înfrânt, lumea.
Lasă un răspuns