La microfon

Să iei un om la întâmplare. Să îl privești în ochi. Dacă zâmbește, să zâmbești și tu. Dacă își strânge sprâncenele, să iei o pauză. Inspira. Respiră. Caută-l din priviri. Nu-i semn bun, a plecat. Găsește altul. E greu, știu. Nu, nu căuta asemănări. Oh, l-ai găsit, e foarte bine. Continuă. Uită de nodurile din stomac. Cu timpul, ca prin minune or să dispară toți. Așa mi-ai spus. Te-am ascultat. Am înghițit microfonul, cu discurs cu tot. Abia când au tăcut cu toții am râgait. Și atunci, ca prin minune, ai apărut.

Secret room

Când nu mai pot. Când nu mai vreau. Trec peste. Sunt mai proastă decât alții. Nu. Sunt mai slabă decât alții. Uneori da. Alteori nu. Scriu la nervi. La beție. Cinci beri, atât îmi amintesc. A doua zi, îmi pare rău. Sau, poate nu. Asta rămâne între noi. Da. De fapt, și de drept, nu-mi mai pasă de nimic. Like, comentarii, puerile, toate. Nu mă citiți. E alegerea voastră. Algoritmul are partea lui de vină. Ceea ce contează cel mai mult, este că îmi place să trăiesc. Acolo, departe de tot, și de toate.

Camera secretă

Să aibă ferestre mari și multe povești, așa i-am spus. A spus da, o să caut. A sunat la multe agenții imobiliare dar nici una nu i-a oferit ce îmi doream. Ba nu erau ferestre destule, ba nu înțelegeau cum stătea treaba cu poveștile. Ar trebui să vii cu mine, să le explici, mi-a spus. L-am refuzat de fiecare dată. Au trecut anii, am continuat să caut. Am îmbătranit și el și eu. În urmă cu trei luni am găsit. O cameră cu ferestre mari și multe povești. Ce dacă are baia pe hol, când mă plictisesc, îmi aduc aminte.

Bunica

Mie mi-au spus doar că or să vină unii de la televiziunea română, să-i ia interviu bunicii. Să fac bine să fac baie, să mă pieptăn și, în primul și în primul rând, să nu mă holbez la ei. Am făcut baie, apa era aproape rece, cazanul era spart, nu era presiune la gaz. M-am și pieptănat. Apoi am așteptat să vină cei de televiziunea română. Până să vină, bunica a întors casa cu fundul în sus. A spălat dușumelele cu un prosop vechi scufundat într-o găleata plină cu apă nici foarte caldă, nici foarte rece, amestecată cu petrol. Prin toate colțurile l-a târât, așa ghemuita pe podea. Părea atât de mică așa, ghemuita pe podea….

Cei de la televiziunea română au ajuns cu o jumătate de oră întârziere și nici măcar nu și-au cerut scuze. Nimeni n-a comentat. Au felicitqt-o pe bunica, i-au înfipt în piept medalia de erou al muncii socialiste, apoi au plecat. Bunica à devenit deodată atât de mare încât, după ce am mai crescut puțin, am început să scriu povești despre ea. De holbat, mă mai holbez și acum.

Zbor

Pur și simplu, n-am chef să zbor. Așa ți-am zis. Ai bătut cu pumnul în masă. Trebuie să zbori, înțelegi. Nu. Nu înțeleg de ce trebuie să zbor. Sunt bine. Am tot ce-mi trebuie. Casă, masă, distracție maximă. Dar trebuie să-ți iei zborul odată, asta e în firea lucrurilor. N-am fost niciodată pe aceeași lungime de undă. Nu ți-am răspuns. Ba mai mult, ca să-ți fac în ciudă, m-am cuplat cu tot felul de dubioși. Sunt bine,. Am tot ce-mi trebuie. În noroi până la gât, asta sunt. N-am reușit niciodată să îmi iau zborul.

Lebăda neagră

Aveam părul gras și lins. Nici nu mai mergeam să mă tund. De ce să merg, să râdă toată lumea de mine. Că ce păr oribil, că nu stă decât lipit. Am trecut peste. Purtam și ochelari. Dioptrii decente, rame groase. Zeci de porecle am înghițit fără sa râgai. Apoi am crescut și am devenit regina balurilor. Cea mai cea. Eu, rățușca cea urâtă, mă puteam, în sfârșit răzbuna. Am început cu coafezele. Am râgait. Apoi, unul câte unul, au dispărut toți ceilalți. Am râgait. Nu m-au prins niciodată, eram prea banală.

Sub apă

Băi, și ce s-a mai chinuit să fiu ceea ce sunt. A încercat de mai multe ori, și nu i-a ieșit. Obosit, și-a șters transpirație de pe frunte și a încercat din nou. O dată, de două ori. Tot nu i-a ieșit. A încercat să se relaxeze. Inspiră, respiră, imaginează-ți că ești pe o insulă numai pentru tine. Piscină, iaht, tot ce vrei. Și-a imaginat minute în șir și tot n-a reușit. Până când cineva a bătut la ușă și el s-a stresat. Abia atunci am fost. Și, la ce bun toate astea. A tras apa și a plecat. Al naibii constipat.

Mototol

Un idiot. Asta e de când îl știu. Niciodată nu își cere scuze. Mă înghesuie în fiecare zi. Important e să se simtă el bine. De mine i se rupe. Cel mai mult mă enervează transpirația lui. Miroase a naibii de acru și se lipește de mine. Săptămâni în șir o simt așa, lipită de mine. În fiecare fibră. În fiecare cută o simt. M-a înghesuit și azi. A șters cu mine de naiba m-a luat, apoi a scuipat. Mototol m-a făcut. Dar m-am obișnuit. Măcar nu mă uită niciodată. Nicăieri nu e mai bine decât în buzunarul de la piept.

Împreună

E ca o boală dorința asta de a evada și eu de la ea m-am molipsit. De când a luat primul salariu a început să pună deoparte, să vadă lumea. Și a văzut-o. De câțiva ani buni, călătorim împreună. Dressa, Bratislava, Paris, Heyres, Lyon, și câte și mai câte. La un moment dat a început să nu mi poată așa cum putea înainte. Se te odihnești, i-am spus înainte să plec și ea a zâmbit. E ca o boală dorința asta de a mai putea evada, mi-a răspuns și eu am știut atunci că nu o să mai plecăm nicăieri împreună.

Nicăieri

Te trezești în fiecare dimineață și îți amintești visele. E departe gustul roșiilor coapte, în miez de vară. Două mii de kilometri, est. Miezul zemos al pepenilor sparți direct in țărână. Cocoșul. Cinci ore dus. Cinci ore întors. Aroma usturoiului crescut pe bucata de pământ din spatele casei. Țuica făcută în casă. Prunele culese direct din pom. Zeci de nopți, sute de nopți te zvarcolesti. Faza paradoxala a somnului. Visele în care ești. Diminețile în care realitatea bate visul. Nicăieri nu-ți va fi mai bine.