M-am mutat pe Abisuri.com

M-am mutat AICI

Daca vreiti sa fiitila curent cu noile articole,  e simplu :  AICI va puteti abona

Sau puteti adauga direct abisuri.com in reader-ul WP

 

Reclame

Musca

Literatura ca utopie

Plouă strâmb printre pietre deformate de timp. Sunt un spațiu gol, la marginea mării. Mi-au murit visele într-o dimineață cetoasa de mai în timp ce priveam pe o fereastra murdara valurile. Mirosea a sare plaja și scoicile scoteau un zgomot surd. Lângă un tufiș apărut de undeva, de foarte departe, un motan fără nume strivea cu privirea o muscă beată. Ghiceam încăpățânarea pisicii în spatele pupilelor dilatate și compătimeam sincer cu musca. Bazaia amețita și cauta cu privirea încetosata marea. Încă mai aveam suflet privind musca. Încă mai simțeam lăcomia din ochii pisicii compatimind cu musca și căutând marea odată cu musca. Apoi se sfârșise brusc totul, infinit de departe. La zece și ceva auzisem, pentru prima data, vuietul. Scormonea adânc după amintiri profunde și trecea mai departe, omorând vise. Era de-un bej absolut, amesteca scoici într-un zgomot surd, fără definiție și calcă totul în picioare. Valuri fără spumă maturau…

Vezi articolul original 44 de cuvinte mai mult

Mă descurcasem și fără!

Literatura ca utopie

Stăteam ascuns după colțul mâncat al casei și număram în gând secundele. La o sută și ceva, realizasem că număram degeaba: ceea ce trebuia să se întâmple, se va întâmpla. Dincolo de strada pavata cu pietre mov, iregulate, în spatele unui tufiș cu flori mici, albe și rău mirositoare, stătea la pândă o pisică. O priveam din spatele lentilelor groase, 4,5, heliomate, și încercam să-mi dau seama unde greșisem.

Vezi articolul original 514 cuvinte mai mult

Vuietul

Literatura ca utopie

În acel moment precis mi-am spus c-o să termin cu visarea. Stăteam pe o bancă improvizată și vanam nori. Era un cer străveziu și dădea să plouă. În satul de la malul mării se luase curentul și, odată cu electricitatea, se oprise și apa. Era cald și mirosea a baltă amestecată cu fier. Un miros amar și niște pete ruginii amestecate cu un nisip de o culoare nedefinita îmi umpleau orizontul. Nisipul nu era fin și prin el crescusera niște plante cu țepi în care, în încercarea disperata de a ajunge mai repede mai aproape de mare, mă intepasem de două ori. Înjurasem discret cu limba lipită de dinții din față și-mi continuasem încăpățânata drumul până la banca din fața mării. Cu mâinile lipite de lemnul scorojit al băncii, privisem îndelung marea și-mi jurasem solemn c-o să termin cu visarea. Inutil și complicat de pus în practică. Apoi se luase…

Vezi articolul original 107 cuvinte mai mult

Va fi fost

Literatura ca utopie

Îmi place să cred că lumea se va termina într-o marți. Atunci, când se va fi terminat de tot sau puțin, doar puțin mai înainte, voi fi măsurat marea din priviri și, în stânga mea, un câine își va fi pierdut blana, fir după fir și ar fi trecut, nepăsator, mai departe. Valurile vor fi continuat să se spargă zgomotos de gânduri piatră și vântul ar fi continuat să amestece amintirile între nord, nord – vest și sud. Apoi voi fi tăcut și eu un pic, doar un pic, la intersecția valurilor și, dincolo de tot, mi-aș fi adus aminte că odată, mi-a plăcut să cred că lumea se va termina într-o marți.

Tema săptămânii : „Banca tăcerii”

Vezi articolul original

Vedeți fotografia cu mărul?

Cam așa sper că arată și scrierea pe care, într-un final, am reușit să o finalizez și să o trimit către câteva edituri. Am primit azi primul răspuns, unul pozitiv.

Acum urmează partea cea mai dificilă, cea mai perpendiculara pe felul meu de a fi și cea mai complicat de trăit : promovarea.

Legat de această activitate pe care personal o detest, aș dori să știu dacă ar fi cineva interesat să primească în avanpremieră cartea, pentru o scurtă recenzie pe blog?

Mai multe detalii aici