Un zero tăiat în patru

Am fost iniţial un zero
Tăiat în patru părţi
De egală importantă
Apoi m-am desfăcut
În mai multe felii
Şi m-am împărţit
Inegal

Continuă să citești Un zero tăiat în patru

Reclame

Nuca şi lupa

Era vorba despre o nucă, un pahar şi o lupă.

Nuca îşi dezbrăca miezul prin albul-plastic. Paharul nu opunea nici o rezistenţă. Lupa capta imaginea batjocorindu-i ridurile. Ridurile zâmbeau hidos, pe dos. Oamenii priveau ciudat şi-şi imaginau multe. Soarele bătea gros şi nimeni nu avea dreptate.

În definitiv, reclama e sufletul comerţului.

La origine un fapt divers povestit de Raluca Feher :

„Ieri, la metrou la Piata Victoriei, o domnita de sorginte rroma statea de straja linga masuta plianta pe care expusese urmatorul aranjament de marfuri oferite spre vanzare: pahare de plastic pline cu nuci si, intercalat, lupe. Lupe d-alea de marit, nu femininul de la lupi, cum ar crede Vanghelie. Ce sa insemne ikebana respectiva? Nuci si lupe. Sa fie simbolul unei noi aliante populare?”

Sentimentul literei desprinse de cuvânt

Rupea zilele în momente, zeci de momente, apoi sorta momentele pe culori, gri-ul cu gri-ul, verdele cu verdele, mirosea apoi fiecare culoare în parte şi-i nota sentimentele, existau sentimente reci, existau sentimente roz, existau sentimente ploi, existau o groază de sentimente, un volum practic ilimitat de sentimente, existau şi acele sentimente nuanţă, sentimente la intersecţia a două culori, trei culori şi mai existau şi sentimentele pauză, sentimentele spaţiu, sentimentele week-end.

Continuă să citești Sentimentul literei desprinse de cuvânt

O fotografie

Se golise Pamanatul de tot, umbre bântuiau goale neintreband pe nimeni nimic, nu mai exista nimicul, exista doar spaţiul, vidul revărsat peste margini, se golise Pământul şi ceruse gunoierilor să-şi adune măturile, una câte una măturile se strângeau mănuchi, înghesuite una într-alta măturile avizau cu concentraţia tipică maturilor, nimicul.

Continuă să citești O fotografie

Ningea

Nu ma opream, apasam, nici nu priveam, simteam doar ploaia, bocancii musteau, vantul batea rece prin umbrela veche – sa tot aiba vreo zece, poate chiar mai multi, cine sa-i mai numere ? – nu priveam, doar apasam lasand hazardul sa faca tot, tot restul. Si hazardul isi facea treaba, asezand culorile in ordinea picurilor si umbrelele in jurul culorilor. Trecea timpul printre noi, aburind ferestre vechi in treacat, noi ne priveam tacuti picurii scursi si inaintam in virtutea hazardului : azi ninge, maine ploua, ieri … ieri fuse si se duse printre picuri si lalele – cuiva chiar ii placeau la fel de mult lalelele si asta era fix pe placul altcuiva – cine sa mai spuna ca hazardul nu-si facea treaba asa cum ar fi trebuit sa si-o faca ?

Continuă să citești Ningea