Categorie: Calatorii

Una dintre cele mai faine senzații din acest sejur în Băile Herculane a fost sticla cu apă minerală pe care ne-o turnam în pahare în fiecare seară, la restaurantul hotelului, după ziua petrecută pe traseele din jurul stațiuniii. Și chiar sunt multe trasee în jurul stațiunii. Trasee pentru tote tălpile. Ușoare, medii, complicate, chef să ai să te tot plimbi. Noi ne-am plimbat spre crucea albă, cascada Fecioara Maria, cheile Tasnei, izvorul Munk, prin platoul Coronini, izvorul Coronini, cu capăt de linie izvorul Diana III și apoi, în ultima zi, pe Ciucaru Mare, deasupra cazanelor Dunării. O minunăție de împrejurimi într-o oarecare toamnă caldă, dar ploioasă, și, mai presus de toate, o toamnă cu semne că lucrurile au început să se miște.

Citește în continuare „Băile Herculane, 2022” →

Anul trecut, la Herculane. Un loc magic, plin de povești..

În centru

Am coborât să-mi cumpăr slapi. La prima intersecție, un panou agățat deasupra unei clădiri derapanate, indică, cu litere scurse de ploaie: „Galeria comercială”. Intru.
Un gang întunecat cu tarabe de o parte și cealaltă. Pe tarabe văd fuste crete, bluze colorate și stive de slapi aranjate una lângă alta. Tarabele sunt acoperite cu cearceafuri cu diverse modele. Nici picior de om prin preajmă.

Intru în micul „supermarket” de la intrare și o întreb pe vânzătoarea îmbrăcată într-un halat albastru când se deschid tarabele din „galeria comercială”. Vânzătoarea cască ochii mari și-mi spune:
⁃ Nu știu despre ce galerie vorbiți.
⁃ Pai coridorul ăsta, zic, și îi arăt cu mâna gangul.
⁃ Ah, de asta vorbiți. Păi aici nu vine nimeni înainte de ora zece.
Îi mulțumesc și plec.
„Aici” timpul pare să fi rămas pierdut între tarabe. Un coridor lung și prost luminat.

Citește în continuare „Herculane, 2021” →

Ziua precedentă o găsiți aici.

Ca să ajungi în larg, nu era greu deloc. Intrarea în apă era lină, cu nisip fin, fără pietre, și cu valuri mici. Eu am preferat să mă arunc în apă imediat ce apa mi-a ajuns la genunchi. Apoi am făcut snorkeling până la ieșirea din micul golf, între două stânci. Acolo, între cele două stânci, se formau valuri și înaintarea devenea dificilă. M-am oprit și mi-am scos tubul și masca, apoi am privit cerul, marea, stâncile, așa, ca de rămas bun, înainte de viitoarea întâlnire cu marea. Apoi am înotat înapoi, pe partea cealaltă a uneia dintre stânci. Dincolo de acea stâncă era un alt golf, unul mai mic, mai puțin populat, fără plajă. Câțiva curajoși își aruncasera prosoapele direct pe stânci și apoi se întinsesera la soare. Și chiar mușca soarele în dimineața aceea, acolo, în acel mic paradis născut în mare. Înainte să ajung la mal am descoperit-o. Ascunsă într-un intrând, cea mai frumoasă piscină naturală în care mi-a fost dat să mă balacesc. Un mic dreptunghi, aproape perfect, ascuns de ochii lumii. Îl vedeai doar dacă veneai din larg și priveai spre dreapta. Apa era mică și clară, de-un turcoaz luminat de soare și umbrit, din când în când, de forma neregulata a stâncilor de deasupra. Aceasta a fost ultima balaceala în marea Adriatica. Ultima din această vară.

Citește în continuare „Jurnal de vacanță (9) : Poate data viitoare” →

Ziua precedentă o găsiți aici.

Sâmbătă (2) 8829 de pasi

Sâmbătă ne-am trezit mai devreme, cu gândul să profitam cât mai mult de plajă. După micul dejun luat afară, pe terasa din fata piscinei, pe acea masă din piatră albă despre care nu cred că v-am povestit încă, ne-am urcat în mașină și am purces la drum.

Plaja aleasă pentru acea dimineață era una dintre plajele acelea lungi și late. Nu neapărat favoritele noastre dar măcar cu un strat gros de nisip, cât să poți înfrînge umbrela în el. Pentru că era sâmbătă, la ora nouă când am ajuns noi, plaja era deja plină. Abia de ne-am putut găsi un loc, lângă o familie cu trei copii și doi câini. Ne-am înfipt umbrela în nisipul fin, ne-am întins prosoapele și am zbughit-o în apă. La întoarcere, lângă familia cu trei copii și doi câini își așezaseră scaunele pliante un cuplu de pensionari. Doi pensionari și umbrella lor roșie. Pensionarii au intrat în vorbă cu capul familiei, capul familiei le-a prezentat-o pe soția sa, cei doi pensionari s-au prezentat și ei, au făcut cunoștință cu copiii, apoi a mai venit un cuplu, la vreo treizeci de ani, care s-a așezat lângă scaunele pensionarilor și au făcut cunoștință cu toții între ei.

Citește în continuare „Jurnal de vacanță (8): mai bine mai târziu decât niciodată” →

Am trăit mult timp închisă într-o casă pătrată lipită de altă casă pătrată, ambele ferecate cu sute de lacăte. Îmi făcusem o obișnuință în a căuta cheile în fiecare noapte. În fiecare vis. Ani la rând am tot căutat cheia. Ruginiseră până la urmă și lacătele și visele și nopțile. Când credeam că fusesem ursită unei case pătrate lipită la rândul ei de altă casă pătrată, a venit Revoluția și, odată cu ea, totul, sau aproape totul, a devenit deodată posibil. Desigur, minunile se întâmplă încet și, mai ales, se întâmplă când decid ele că trebuie să se întâmple.

În ritmul întâmplărilor s-au desfăcut pe rând lacătele. Visele. Nopțile au devenit încet gând și gândul a devenit încet, încet, faptă. În ritmul întâmplărilor am depășit casa și timpul și granițele și deodată mi-a vent să văd cât de departe pot ajunge. Am evadat din casă, din grădina casei, din ecosistemul grădinii, din universul ecosistemului și am pus degetul pe un punct. Habar nu aveam cât de departe e acel punct…

Citește în continuare „Viața e un joc și jocul suntem noi” →

Ziua precedentă o găsiți aici.

Joi (1) 9497 de pași

Joi, cu toate că ar fi trebuit să ne trezim mai devreme, ca să prindem ultravioletele pe plajă, n-am putut să ne trezim înainte de ora opt. Înainte să vă povestesc despre cum ne-am petrecut prima zi în Puglia, aș vrea să vă spun câteva lucruri despre vilă.

Vila nu era mare, avea doar două camere mari, fiecare cu baia proprie, și un spațiu comun – salon, living, bucătărie – imens. Băile erau practic făcute numai din piatră – dulapuri, separeuri, cabina de dus.

Decorul camerelor era realizat cu gust, stil minimalist axat pe combinația piatra (dulapuri, sol) și metal – lustre.

Bucătăria era echipată cu orice își poate dori cineva, multiple seturi de farfurii, de boluri, de căni și canite, tăvi de toate felurile, ce mai, nimic nu lipsea. Plita era cu inducție, aveam mașină de spălat vase, mașină de spălat rufe și uscator de rufe. În curte, în plus de piscină, vila avea un grătar – din piatra – și o grădină frumos întreținută. Toate acestea, într-o livadă de măslini.

Citește în continuare „Jurnal de vacanța (6) – franjuri, franjuri” →

Miercuri (1) 10722 pași

Ziua precedentă o găsiți aici.

Mercuri ne-am trezit cu noaptea în cap. Pe la șapte eram deja cu micul dejun în stomac, gata să ne îndreptăm spre Piazalle Roma. Pe jos, pentru că traseul cu vaporetto de la venire nu fusese pe placul celorlalți. De la apartamentul închiriat si până la Piazalle Roma erau de mers – în ritm nu foarte alert – cam cincizeci minute. Si nenumărate poduri. Pe răcoarea dimineții nu a fost un calvar prea mare. În plus, plimbarea mi-a permis să descopăr cartierul din jurul gării care, pe lângă faptul că era mult mai ieftin, avea un farmec special.

Ne-am recuperat mașina din parcare și am purces la drum către Carovigno. Undeva în Puglia, nu departe de Ostuni. O vilă cu piscină închiriată pe Airbnb. Vreo nouă ore de condus până acolo, zece cu tot cu pauzele de pe autostradă.

Citește în continuare „Jurnal de vacanță (5) – odată ce deschideai grilajul, trebuia să deschizi și ușile” →

Ziua precedentă o găsiți aici.

Marți ne-am trezit tot pe la ora opt. În timp ce-mi beam cafeaua (Davidoff) făcută la filtru – aveam filtru de cafea în apartament dar filtrele de hârtie erau prea mari și a trebuit să le tăiem – și citeam ultimele postări de pe Facebook, am dat peste niște poze făcute în Veneția – acele șase perechi de mâini albe care ies din apă. Am căutat informații despre ele și am aflat că se numesc Building Bridges, de Lorenzo Quinn. Le-am arătat și celorlalți fotografiile. Au zis că da, sunt interesante. În timp ce ei se pregăteau pentru ziua ce abia începea eu mă gândeam ce fain ar fi să văd mâinile în realitate.

În realitate, după ce mi-am terminat cafeaua, am purces la drum, către palatul Dogilor.

Ca un bun organizator de vacanțe ce sunt, rezervasem din timp intrarea la palatul Dogilor. În plus de avantajul de a intra în față (coupe file), biletul cuprindea și vizita muzeului Correr, a muzeului de arhitectură și a bibliotecii.

Pentru douăzeci și opt de euro, era o adevărată afacere. Chestia mișto cu biletele “coupe file” este că, în momentul în care ajungi tu să le folosești, nu e nici urmă de coadă la intrre. Parcă dinadins e făcut, să mori de draci., acolo, în fața palatului Dogilor. Din cele două mari avantaje de a cumpăra bilete dinainte, unul tocmai ce se ducea lin pe apa Sâmbetei sub un soare venețian care mușca déjà. Revenind.

Citește în continuare „Jurnal de vacanță (4) – o barieră pe care am privit-o ca vițelul la poartă nouă” →

Ziua precedentă o găsiți aici.

Luni (1), 23676 de pași

Luni ne-am trezit mai târziu. Am pus ceasul să sune la ora opt și la ora opt și un sfert masa era deja gata: oua fierte, prosciuto, salam de Sibiu, cașcaval Delia, roșii de la Star, din Brașov. Ultimele roșii din România.

Până să începem turul prin Veneția, ne-am zis să refacem stocul de mâncare. Știam deja cum se ajunge la minimarket, am purces la drum. Până la minimarket ne-am cumpărat înghețată și am intrat în toate magazinele de genți. Doi euro cincizeci două cupe de înghețată. Acceptabil. Nici gentile de piele nu erau scumpe. Scria pe ele “made în Italia”, erau toate reduse la 50% și toate erau vândute de asiatici. Nu știu dacă este o regulă, dar toți vânzătorii de genți de piele pe care i-am întâlnit în Veneția erau asiatici.

Citește în continuare „Jurnal de vacanța (3) – turnul din Pisa e doar cel mai înclinat dintre toate” →