Uitare făcută sandwich

Prin spatele orelor scurse în picuri lungi
Te apucă de ieri, de alaltăieri, te prinde strâns
Dincolo de culoare, dincolo de nuanțe și subînțelesuri
Te strânge tare … din ce în ce mai tare

Continuă lectura „Uitare făcută sandwich”

Anunțuri

Încă mă mai mănâncă degetele uneori

Ieri am luat din nou taxiul. Era un taxi galben-vechi. Șoferul avea o prietenă despre care povestea în traficul dens. Prietena șoferului nu avea nume în cuvintele șoferului. Cuvintele cădeau ca bolovanii peste șinele de tramvai și tramvaiul murise într-o joi. Cineva îi desființase trecerile și nimeni nu mai știa de ce. Nici măcar șoferul de taxi nu avea o idee clară asupra dispariției. Dispariția tramvaiului declanșase mai întâi o mirare, urmată de o întrebare și, într-un final, de o uitare. Punct și două șine paralele părăsite pe un mijloc de șosea.

Continuă lectura „Încă mă mai mănâncă degetele uneori”

Pătrate

Umplu pătrate
Cu impresii ciudate
Când le simț pline ochi
Le sortez după fapte
Mai întâi faptele albe
Apoi faptele moi
Și într-un sfârșit
Faptele verzi.
Tot restul, puhoi
Dacă mai rămâne loc.
Dincolo de fapte
Mă strecor în noapte
Insomnia răzbate
Dincolo de nori
Dincolo de ploi
Dincolo de toate
Împletesc pătrate.

Nepoezie

Oh tu, nepoetule
Acoperă imaginația
Cu muzica gândurilor mute
Împrăștiind impresii
Pe căi de vers tăcute
Pulsează-n ritmul tău
Emoțiile brute
Înghesuind cuvinte
În goluri de virtute
Trasează sentimente
În linii moi și negre
Rostogolind senzații
Între semnificații
Și franze-alambicate
Cerșind ovații.

Am un defect
N-am să devin
Niciodată poet.

Pleonasm

Pleonastic citindu-te
Am ajuns sa-mi plâng de milă
Şi tot plouă ningând
Şi tot trece alergând…
Alergarea asta îmi provoacă fiori
Îmi simt palmele puse pe şotii
Dacă n-ar fi limita aceea superioară
Le-aş da frâu liber
Palmelor…
Şotiilor.

OBS : L-aş fi lăsat fără diactritice dar ar fi ieşit cu totul şi cu totul altceva. Şi în definitiv de ce nu, cine sunt eu să dictez semnificaţii la pas mărunt de iarnă?

Nimic nu e pierdut

Și deodată,
Pe nepusă masă,
A intrat toată lumea la apă.
Degetele și-au închis grăbit
Tarabele
Anunțând spășit :
“Toate ca toate dar noi
Chiar ne-am plictisit
Drept pentru care într-un
Moment de furie peste măsură
De mare
Am depus toate tendințele la vot
Și-n urma concluziei
Am tras de obloane
Cu taste cu tot
Împingând cu forță cuvintele
Spre centrul de gravitate al inaniției
Amenințând în trecere frazele
Cu spectrul întunecat al dispariției.”

Mare noroc că degetele astea
În grabă lor exagerat de mare
Au uitat să tragă după ele
Si semnul de exclamare.

Atâta vreme cât vor exista puncte și moduri de a le percepe existența, nimic nu e pierdut.