Devreme

Într-o lume paralelă, e mult prea târziu. Mă îmbrac repede, îmi fac o cafea, mă abțin să adaug zahar, de departe se aud gemete, sirene, cineva face duș, tramvaiele și-au pierdut sinele, oamenii și-au pierdut reperele, caut pachetul cu măști, unde dracu’ e pachetul cu măști, mă prinde bine bleu-ul, până mai ieri îmi plăcea verdele, nu-i bai, trag gulerul mai sus, trag un fum, trag aer în piept, trag o înjurătura, azi e sâmbătă, am dormit ca un bebeluș. În realitate e mult prea devreme.

Niște copii

S-au întâlnit când ea avea douăzeci de ani și el avea douăzeci și cinci, s-au plăcut, și-au zâmbit, s-au iubit, s-au luat, s-au iubit iar, a apărut el, trei kilograme și jumătate, o dulceață de copil, zulufi blonzi, ochi albaștri, s-au bucurat, i-au dat dinții, s-au trezit, s-au trezit, s-au certat, s-au înfruntat, s-au supărat, s-au înjurat, el a crescut, s-au dușmanit, s-au certat, s-au aparat, au urlat unul la altul, nici în ziua de azi el n -a reușit să doarmă ca un bebeluș.

Povești de trezit copiii

A fost delicios. În primul rând, mi-a plăcut că era timid. Felul în care privea cerul, era unic. Aveai impresia că-l înghitea de viu. El doar îl sorbea din priviri. Apoi a fost felul în care mi-a vorbit. Calm, calculat, ca și cum nu aș fi existat. Eram sigură că exist. Asta m-a enervat cel mai tare. Impertinenta, egoismul. N-am putut suporta. L-am împușcat în intersecția de la Onix. Apoi l-am tăiat în cuburi și l-am împrăștiat pe stradă. Și acum îmi reproșează vecinii că, din cauza mea, s-au înmulțit pisicile.

Povești

Nu-i plac poveștile. Îi plăceau când era mic.

Îi cerea lui maică-sa să-i citească o poveste în fiecare seară. Doar așa putea înghiți dumicatele. Doar dacă le înghiteau și Praslea ce voinic și Ileana Cosanzeana, și, mai ales, Gheonoaia. Da, Gheonoaia era, de departe, preferata lui. Ce minte diabolica, ce inteligență colosală, ce artă a manipulării. Când, într-un sfârșit înghitea, își promitea că va crește repede mare, și va fi fix ca ea.

Dar Gheonoaia nu l-a așteptat. În locul lui a luat-o pe maică-sa.

Tura de noapte

N-a fost vina mea, vă jur. La unspe’ și ceva vecinii au început să se certe, la unu și jumătate a început să scârțâie patul, la trei mi s-a făcut sete, la patru s-a luminat, la cinci a trecut un tramvai, la șase a sunat ceasul, la șase și jumătate mi-am făcut cafeaua, la șapte fără un sfert am ieșit din casă, la șapte fix am urcat în autobuz, la șapte și zece am adormit, la șapte și jumătate m-au trezit cu o intravenoasa. Zece calatori au murit pe loc, alți cinci sunt grav răniți, eu sunt pasibil de închisoare.

Insomnia

Făcusem cărare. Mă plimbam câte cinci ore pe zi. Dus, întors, din nou dus. Și tot asa. La început, inspectasem totul în detaliu: culorile, micile imperfecțiuni, grosimile, zgomotele. Mirosul. Mirosul mi se părea cel mai important. Uneori mirosea a umed, alteori a praf. Descopeream ceva nou de fiecare dată. O nouă crăpătura în zid, o altă perspectiva, de sus, orașul părea mic. Neînsemnat. Și totuși continuam. Dus, întors. Apartamentul nu era mare. 47m2. Cărarea ducea din bucătărie până pe balcon. Vara era mai ușor.

Un câine

Avea mereu ultimul cuvânt și știa să bată cel mai bine cu pumnul în masă. Deținea avantajul de a fi cel mai vechi de acolo. Douăzeci de ani petrecuți în firmă. Nu lăsa urme, totul era în capul lui. Informația era puterea. Își făcuse singur statuie pe acest principiu. Oamenii veneau, plecau, puțini reușeau să se molipseasca de felul său de a fi. Mușca în carne vie orice intenție de a schimba lucrurile. Înainte să plec, am început să latru. Nici asta nu l-a speriat. Mai avea puțin până la pensie. Era un câine de om.

Auz

Îmi zice scurt: caut dopuri pentru urechi. Îi spun să folosească degetele. Îmi spune că a încercat dar i-au amorțit. Nu urechile, degetele. Cad pe gânduri. Îmi aduc aminte de-un fost. Brunet, înalt, delicat. Avea cabinet în obor, cum intrai în piață, pe stânga. Era renumit pe vremea aceea, era mereu coadă la el. La un moment dat, nici cu pile nu mai ajungeai.
Silicon Petru îl chema și avea o mașinărie de fabricat orice. Inclusiv dopuri. Mie îmi făcuse cadou vreo zece seturi. De atunci n-am mai auzit de el.

Poruncile

Să-i dezlegi șireturile de la bocanci dar să te ții de nas bine și să știi că știu că pute a băutură dar poți să mă crezi că nu pot pleca mai repede. Programul e până la ora două, să nu uiți asta, să nu mă acuzi mai târziu, să îți aduci aminte că ți-am explicat, unele lucruri nu le faci decât pentru că trebuie, doar știi, și asta ar trebui să te facă să devii conștientă că lumea nu e perfectă, să înțelegi că, într-un fel sau altul, totul pute, să strângi din dinți ca să razbesti.

Dar, să fii convinsă că te iubesc.

Celelalte 10 porunci

Să nu te faci că nu știi despre ce e vorba. E ultima oară când îți spun. Chestia e că m-am saturat. Să te speli pe cap cu toate sfaturile tale și să-ți vezi lungul nasului tău. Să cânți la masa altora, nu la a mea. Sunt satula de de-alde tine. Mereu atotștiutori. Să știi că nu-s fraiera ta și să fii convins că nici cârpa ta de șters pe jos nu sunt. Chiar dacă dau uneori impresia că. Să mă lași dracului în pace cu puterea exemplului și să uiți de discursurile motivaționale.

Să nu te mai văd.