Intoarcere

In ultima vreme imi tot caut  singura autentica identitate uitata intr-un colt al mintii, mascata de diferitele roluri si (ne)cazuri pe care viata mi le-a asternut. In ultima vreme ma tot hotarasc sa ma intorc. La inceput mi-a fost frica de idee, apoi , incet, incet , am inceput sa o asimilez si chiar sa o transform intr-o posibila aventura cu sfarsit fericit. In definitiv, cel mai dificil nu este sa ai o idee, cel mai dificil este sa iei decizia de a o pune in aplicare. Cred ca in acest moment nu sunt departe de un echilibru perfect intre ceea ce nu stiu ca imi doresc si ceea ce nu stiu ca trebuie sa fac.

Continuă lectura „Intoarcere”

Anunțuri

Stare de fapt

Sunt (aproape) convinsa ca gandesc prea mult si prea adanc. Altfel spus, ca despic intr-un mod repetat si apasat firul in patru, pana la epuizare. Pana nu demult, am considerat aceasta stare de fapt ca o calitate decenta ce mi-a permis o supravietuire decenta, peste medie , o existenta corecta si o evolutie bazata pe merite, fara prea multe coate tocite de invatatul „pe de rost”.

Continuă lectura „Stare de fapt”

Puncte de vedere

De catava vreme, intr-un mod absurd de monoton si idiot de irational, mi-am impus singura ca zilele trebuie sa se asemene una cu alta. Ca orice exceptie va fi marcata ca „defect de fabricatie” si va fi returnata la expeditor pentru a fi refacuta in standardele impuse.

Continuă lectura „Puncte de vedere”

Incercari

Incerc sa imi aduc aminte aceste senzatii redescoperite, cautand infrigurata prin toate colturile mintii. Imi spun incontinuu ca, undeva, intr-un punct minuscul al cercului in care ma rotesc, trebuie sa existe acel inceput de explicatie. Nu pot sa cred ca as putea fi capabila sa reinventez totul, pornind de la zero, intr-un mod complet diferit poate, de varianta „originala”.

Imi intreb anturajul prin franturi de interogatii , incercand sa ascund cat pot mai bine scopul final al dialogului. Minutios, ii trag de limba, aducand discret vorba despre senzatiile lor si mai ales despre felul in care au reusit sa le ingroape. Sau poate sa nu le dezgroape niciodata.

Incerc sa cred ca nu sunt unica, imi argumentez logica infocata cu explicatii si analize detaliate, imi spun ca asa ceva nu este cu putinta, ca sigur mai exista si altii ca mine, in curs de trezire si constientizare a unei realitati ingropate undeva, departe, de prea mult timp.

Imi fortez prezentul alimentandu-l, din cand in cand, cu proiectii pozitive din ceea ce am fost si ce as putea fi. Am inteles, cu timpul , ca sunt actorul principal al unei joc macabru cu scenariu interativ, alimentat de ganduri inca crude dar prezente, genul de scenariu ce se propaga alene printr-un sir nesfarsit de interpretari suprapuse, atat de deformat la final, incat imposibil de recunoscut.

Incerc tacand din ce in ce mai adanc.

Inceputuri

Dintotdeauna am avut o impresie proasta despre mine, invatata fiind, de mica, sa-i ascult pe cei de langa mine, am sfarsit prin a ma modela incontinuu in functie de impresia creata si transmisa celor intalniti pe drum.

Copilaria? A fost demult, dar inca mi-o amintesc.Ciudat, momentele bune reies din cand in cand la suprafata celor mai putin fericite. Cand esti copil nu ai termeni de comparatie, iei viata precum ti se asterne , tesuta de cei din jur. Analizand insa momente si clipiri trecute, zeci de ani mai tarziu, te auzi oftand din ce in ce mai des, si analizandu-ti situatia prezenta, realizezi, incet,incet, ca totul are un inceput, undeva, departe, in copilaria acunsa cu grija intr-un colt al mintii.

Continuă lectura „Inceputuri”