@ Federico Bottos
Dacă-ți vine uneori să te contopesti
Plantează o pădure
Ramură cu ramură
Până când fiecare ramură
Devine o parte din tine
Și fiecare parte din tine
Devine o poveste.
La capătul sevei
Respiră frunzele
Și crești odată cu aerul
Transformat în ramuri.
Inspirație, expirație, respirație
Ramuri
Din fiecare ramură
Va crește un copac
Fiecare copac va crește o poveste
Și fiecare poveste
Va îmbrățișa strâns, undeva, cândva,
Oameni.
@ Akira Hojo
V-am citit
Până n-am mai putut
Vieţile
Zilele
Somnul
Tăcerile
V-am răsfoit
Unul câte unul
Până v-aţi terminat
Şi atunci am luat-o de la capăt
“Unul , altul”
Până v-aţi mai terminat odată
Şi atunci mi-am numărat pauzele
Una câte una
Nu-mi ieşeau la numărătoarele
Pauzele
Te aflai undeva
Dincolo de urechi
Între sunetul înfundat al aerului străpuns
Şi non-sunetul
Timpanului strâns la mijloc.
Omul era agatat de o bara fierbinte intr-o pozitie putin incomoda, intre doua femei si un carucior. Suparatoare nu era nici pozitia omului si nici lipsa lui de candoare verbala, era de inteles ca existau si puncte de vedere demne de ne-atentia publicului ne-avizat. Suparator era defapt tot restul, suprapunerea umana, intersectiile de tot felul, incalceala de brate si gaturi alungite in cautarea aerului, mirosul de putred, caldura sufocanta si mai ales clima, pur si simplu in pana.
A picat untul direct spre glezna, zaharul s-a topit si a lasat in urma o dara lipicioasa. Impura. Praful s-a depus déjà, in straturi ixate.
Mersul e impiedicat, se cara greoi volume patrate printre cani de cafea evaporata de soare. Orbecaind amenintator, pauza e in culmea fericirii. “i-am rapus si de data asta”.
Linistea de miercuri
Ieri am inceput sa ma revolt pe fata. Adica cu ceva strigate de nemultumire si grimase graitoare. Pana acum m-am tot revoltat in gand sau cel mult soapta si n-am obtinut mai nimic in schimbul consolarii afisate. Cum nimeni n-a fost inca capabil sa rupa bariera cuvintelor nespuse m-am simtit obligata de a ma autoextrage din mocirla frustrarilor indesate una peste alta asezandu-ma in centrul atentiei personale si considerandu-ma ca scop in sine a potentialelor actiunilor lansate drept urmare.
Cand m-am uitat pe geam am vazut ca zburam deasupra norilor. Se vedeau stelele , pe fondul intunecat al cerului faceau un contrast demn de remarcat. Mi-a parut rau ca nu puteam profita de intensitatea (si unicitatea) momentului, dar treceam printr-o „zona de turbulenta” anuntata deja in mijlocul noptii si a multimii de pleoape inca cazute.
Abisuri 