Treci

Spune-mi că mor
Agățată de-un nor
Doborâtă de dor
Amestecă încetișor
Norul cu dorul
Albul cu norul
Și treci.

Anunțuri

Și tot așa

Nu știu ce anume și nici în ce sens anume și nici măcar de ce anume și de ce numai atunci sau numai din când în când sau mult timp nimic și nimicul praf și praful puncte și punctele spații și spațiul alb și albul lung și albul lat și nu știu de ce atât de alb căci albul doare, orbește, strălucește și nu știu până când atât de alb și până unde atât de alb și cât de mult atâta alb și cât de profund atât de mult și pierd la un moment dat sensul și pierd și timpul și punctul și spațiul și praful și rămâne nimicul să umple totul și tot așa până când cineva spune ceva și ciulesc urechile la acel ceva și mă pune pe gânduri acel ceva și uit de alb și de praf și de sens și încep să contrazic în gând și caut argumente în gând și uneori găsesc argumente și alteori nu și nu știu ce anume și nici în ce sens anume și nici măcar de ce anume și de ce numai atunci sau numai din când în când sau mult timp nimic și nimicul praf și praful puncte și punctele spații și spațiul alb și albul lung și albul lat și nu știu de ce atât de alb căci albul doare, orbește, strălucește și nu știu până când atât de alb și până unde atât de alb și cât de mult alb și cât de profund atât de mult și pierd la un moment dat sensul și pierd și timpul și punctul și spațiul și praful și rămâne nimicul să umple totul și tot așa până când cineva râde și încep să râd de râsul lui și să mă mir de râsul meu și să continui să râd fără să știu de ce și să-i fac pe alții să râdă fără să știe de ce, să se întrebe ce anume și în ce sens anume și de ce anume și de ce numai atunci sau numai din când în când sau mult timp nimic și nimicul praf și praful puncte și punctele spații și spațiul alb și albul lung și albul lat și tot așa

La capătul meu

La capătul degetelor
Stă să cadă toamna
Și deodată devin frunză
Odată cu unghia
Și fulg
Odată cu galbenul
Și plouă galben
Odată cu frunzele
Și devin galben
La capătul fulgilor
Și alb
Odată cu iarna
Și ninge toamnă
La capătul galbenului
Și cade frunză
La capătul toamnei
Și ninge alb
Și cade galben
Și plouă iarnă
La capătul meu

Încât.

E atât de vid şi atât alb şi atât de linişte şi atât de departe şi atât de invers şi atât de mult şi atât de acum şi atât de atunci şi atât de imperfect şi atât de lung şi lat şi prea puţin profund şi prea puţin verde şi prea puţin dulce şi prea puţin zgomot şi prea mult întins şi prea mult amar şi prea mult altfel încât.

Hai să căutăm peticul

Hai să căutăm peticul
Să-l acoperim cu noi
Tu peste petic
Eu de-un alb rezonabil
Hai să numărăm stelele
Să le dăm nume aleatoare
Eu din perspectiva ta
Tu din pură întâmplare
Hai să ne imaginăm
O iarnă albă
Şi multe stele căzătoare
Hai să mai cădem odată
Odată cu albul
Odată cu peticul
Odată cu noi
Să testăm cât e de de simplu să cazi
Să devii una cu altul….