Hai să căutăm peticul

Hai să căutăm peticul
Să-l acoperim cu noi
Tu peste petic
Eu de-un alb rezonabil
Hai să numărăm stelele
Să le dăm nume aleatoare
Eu din perspectiva ta
Tu din pură întâmplare
Hai să ne imaginăm
O iarnă albă
Şi multe stele căzătoare
Hai să mai cădem odată
Odată cu albul
Odată cu peticul
Odată cu noi
Să testăm cât e de de simplu să cazi
Să devii una cu altul….

Reclame

(Des)fac conserve !

Existau oameni conservă şi oameni „desfăcători” de conserve. Eu pare-se că încă nu mă hotărâsem.

Eu pare-se că ratasem „bătălia dintre toamna şi iarnă”. Se purtase undeva între două vise. Spre marea mea dezamăgire mă trezisem prea târziu. Ninsese şi se topise totul deja.

Data viitoare va fi noapte albă. Cu siguranţă noapte albă. Lungă, lată şi profundă noapte albă. Am citit undeva că noaptea nu este cu adevărat neagră. Nu poate fi cu adevărat neagră. Există acele „sclipiri” imposibil de oprit. Există „viaţa aceea imposibil de oprit”.

Continuă să citești (Des)fac conserve !

Fustiţa Mihaelei

Pasiunea pentru dezlegarea misterelor i-a fost provocată Criminalistului de bulinele de pe fustiţa Mihaelei.

Criminalistul îşi aducea aminte şi acum, ani buni după, de fustiţa Mihaelei, era o fustiţă scurtă, cu buline gri. De fapt nu putea garanta nimic Criminalistul în ceea ce priveste culoarea bulinelor, pe vremea aceea toate bulinele erau gri, ceea ce le evidenţia într-un fel sau altul era eventual nuanţa gri-ului. Erau de exemplu niste buline de o nuanţă gri-închis, genul de buline bune la toate, când se plictisea, Criminalistul apăsa pe ele într-o doară, nu se întâmpla nimic, bulinele acelea, de un gri-închis, nu trebuiau apăsate, bulinele acelea, de un gri închis, trebuiau rotite. Bunica îl învăţase pe Criminalist să întoarcă bulinele pe la şapte ani “să nu te apropii de bulinele astea înainte de şapte ani, sunt bulinele toxice pentru copii mici” îi spusese Bunica atunci, pe vremurile acelea gri. Toxice şi degeaba, curiozitatea nu deschidea chiar toate porţile la vremea aceea.

Continuă să citești Fustiţa Mihaelei

Nuca şi lupa

Era vorba despre o nucă, un pahar şi o lupă.

Nuca îşi dezbrăca miezul prin albul-plastic. Paharul nu opunea nici o rezistenţă. Lupa capta imaginea batjocorindu-i ridurile. Ridurile zâmbeau hidos, pe dos. Oamenii priveau ciudat şi-şi imaginau multe. Soarele bătea gros şi nimeni nu avea dreptate.

În definitiv, reclama e sufletul comerţului.

La origine un fapt divers povestit de Raluca Feher :

„Ieri, la metrou la Piata Victoriei, o domnita de sorginte rroma statea de straja linga masuta plianta pe care expusese urmatorul aranjament de marfuri oferite spre vanzare: pahare de plastic pline cu nuci si, intercalat, lupe. Lupe d-alea de marit, nu femininul de la lupi, cum ar crede Vanghelie. Ce sa insemne ikebana respectiva? Nuci si lupe. Sa fie simbolul unei noi aliante populare?”