Etichetă: alb

(Des)fac conserve !

Bloger AbisuriLasă un comentariu

Existau oameni conservă şi oameni „desfăcători” de conserve. Eu pare-se că încă nu mă hotărâsem.

Eu pare-se că ratasem „bătălia dintre toamna şi iarnă”. Se purtase undeva între două vise. Spre marea mea dezamăgire mă trezisem prea târziu. Ninsese şi se topise totul deja.

Data viitoare va fi noapte albă. Cu siguranţă noapte albă. Lungă, lată şi profundă noapte albă. Am citit undeva că noaptea nu este cu adevărat neagră. Nu poate fi cu adevărat neagră. Există acele „sclipiri” imposibil de oprit. Există „viaţa aceea imposibil de oprit”.

Citește în continuare „(Des)fac conserve !” →

Fustiţa Mihaelei

Bloger AbisuriLasă un comentariu

Pasiunea pentru dezlegarea misterelor i-a fost provocată Criminalistului de bulinele de pe fustiţa Mihaelei.

Criminalistul îşi aducea aminte şi acum, ani buni după, de fustiţa Mihaelei, era o fustiţă scurtă, cu buline gri. De fapt nu putea garanta nimic Criminalistul în ceea ce priveste culoarea bulinelor, pe vremea aceea toate bulinele erau gri, ceea ce le evidenţia într-un fel sau altul era eventual nuanţa gri-ului. Erau de exemplu niste buline de o nuanţă gri-închis, genul de buline bune la toate, când se plictisea, Criminalistul apăsa pe ele într-o doară, nu se întâmpla nimic, bulinele acelea, de un gri-închis, nu trebuiau apăsate, bulinele acelea, de un gri închis, trebuiau rotite. Bunica îl învăţase pe Criminalist să întoarcă bulinele pe la şapte ani “să nu te apropii de bulinele astea înainte de şapte ani, sunt bulinele toxice pentru copii mici” îi spusese Bunica atunci, pe vremurile acelea gri. Toxice şi degeaba, curiozitatea nu deschidea chiar toate porţile la vremea aceea.

Citește în continuare „Fustiţa Mihaelei” →

Nuca şi lupa

Bloger AbisuriLasă un comentariu

Era vorba despre o nucă, un pahar şi o lupă.

Nuca îşi dezbrăca miezul prin albul-plastic. Paharul nu opunea nici o rezistenţă. Lupa capta imaginea batjocorindu-i ridurile. Ridurile zâmbeau hidos, pe dos. Oamenii priveau ciudat şi-şi imaginau multe. Soarele bătea gros şi nimeni nu avea dreptate.

În definitiv, reclama e sufletul comerţului.

La origine un fapt divers povestit de Raluca Feher :

„Ieri, la metrou la Piata Victoriei, o domnita de sorginte rroma statea de straja linga masuta plianta pe care expusese urmatorul aranjament de marfuri oferite spre vanzare: pahare de plastic pline cu nuci si, intercalat, lupe. Lupe d-alea de marit, nu femininul de la lupi, cum ar crede Vanghelie. Ce sa insemne ikebana respectiva? Nuci si lupe. Sa fie simbolul unei noi aliante populare?”

Declaratie de dragoste

Bloger Abisuri10 comentarii

Se crapa de ziua si era un zgomot ingrozitor. „Dar’ar dracu’n capu’ lui de copchil ametit, iar a pus ceasul sa sune cu trei ceasuri inaintea vremurilor!”

Cineva batea de zor covoare, pe ferestra larg deschisa intra un aer plin. Ploaia se oprise de ceva vreme dar stropii nu. Aerul plin mirosea a boabe de cafea.

Citește în continuare „Declaratie de dragoste” →

Adunaturi

Bloger Abisuri4 comentarii

De fapt nu se mai intampla nimic, oamenii au tacut absorbiti de prea multe fapte, sezoanele se insira in continuare in sir indian si, o data asezate in rand, se dau fixate cu aracet – « pe vremea mea isi mai treceau randul unul altuia » ar spune bunica daca ar mai putea – stirile curg complet anapoda starnind contradictii sau doar scotand in evidenta ipocrizii «politiquement correctes» – « cum adica sa nu primeasca refugiati sirieni cand tocmai ce au afisat si sus si tare ca le vor binele chiar si cu forta », dialogurile se poarta sleite de atatea non-sensuri « ne pare rau, creativitatea este rezervata deocamdata doar managerilor » « si nu credeti oportun, in virtutea definitiei, sa dam naibii regulile, ignorandu-le ? ».

Citește în continuare „Adunaturi” →

Omul din fata mea

Bloger Abisuri8 comentarii

Omul din fata mea are pantaloni albi si pantofi cu tinte. Tintele produc un zgomot ciudat pe caldaramul umed in alburiul diminetii cetoase de dupa ploaia  asa zisei veri. Pantalonii albi contrasteaza intr-un mod ciudat cu sacoul bleu-marin si servieta scorojita pe la margini.

Omul din fata mea nu urla ci doar vorbeste la un telefon mobil agatat intr-un mod demodat de o mana stanga aproape de o tampla stanga si nu foarte departe de o ureche stanga.

Citește în continuare „Omul din fata mea” →