O bubuitură, două bubuituri

Lucrurile s-au petrecut cam aşa: pe la şapte, o bubuitură, două bubuituri, trei bubuituri, mă ridic din pat năucă. Zi frumoasă, cer seninin, păsărele, dăm cu presupusul, presupunem câte în lună şi în stele, bem cafeaua pe balcon, ascultăm ştirile de pe balcon. Donna Maria îi aduce cafeaua şi pâinea donnei Bianca, donna Maria strigă cât e strada de mare şi donna Bianca răspunde de undeva de sus, de foarte de sus. E bine, cu bătrâneţile.

Trece ziua, trecem pe strada aceea îngustă şi animată de multe ori, după salată, după bere, după pâine, peşte, ulei de măsline, săpun în formă de lămâie, pe la cinci suntm gata de „sărbătoare” coborâm a nu ştiu câta oară strada aceea îngustă cu oameni mulţi. Lume şi mai multă. Sfântul Andrei, protectorul, este scos din biserică şi plimbat. Un cohort de preoţi şi notabili, la urmă localnicii. Zicem să vedem şi noi până unde şi până când dar renunţăm. N-avem ţinuta necesară. Propun o sticlă de vin şi o pizza pe plajă, căutăm prosoapele mari cumpărate în ultimul moment, le întindem pe bolovani, căutăm pizza, doar patru euro una mare şi caldă, ne întindem pe prosoapele mari şi începem să.

Continuă să citești O bubuitură, două bubuituri