La spaţii publice

E greu să trăieşti între două pietre. Uneori doare atât de rău locul încât îţi vine să iei un furtun, să dai drumul la apă şi să laşi apa să-şi facă de cap. Să cureţe frunzele, praful, insectele moarte.

Uneori e atât de strâmt locul încât îţi vine să devii insectă. Să te laşi luat de apă. Să faci pe mortul şi să te duci. Unde o vrea apă să te ducă.

Continuă să citești La spaţii publice

Să (ne) scurgem ?

Din străfunduri uitate de lume, mâncate de viermi, radacinic spirală, radacinic cerc, stelemn pietrificat de veacuri, veacuri roase de invidie, purtate de la un nivel la celalalat, sol stratificat de mizeria anilor duşi, din toate acestea se naşte pe nesimţite o stralinişte ciudată, genul de stralinişte de dinaintea furtuni, frunze galbene călcate în picioare de gânduri cu bocanci, zimţi ascuţiţi, lupta cu timpul, cu opreliştea vremii, lupta cu noi dincolo de noi.

Continuă să citești Să (ne) scurgem ?