La spaţii publice

E greu să trăieşti între două pietre. Uneori doare atât de rău locul încât îţi vine să iei un furtun, să dai drumul la apă şi să laşi apa să-şi facă de cap. Să cureţe frunzele, praful, insectele moarte.

Uneori e atât de strâmt locul încât îţi vine să devii insectă. Să te laşi luat de apă. Să faci pe mortul şi să te duci. Unde o vrea apă să te ducă.

Continuă să citești La spaţii publice

Să (ne) scurgem ?

Din străfunduri uitate de lume, mâncate de viermi, radacinic spirală, radacinic cerc, stelemn pietrificat de veacuri, veacuri roase de invidie, purtate de la un nivel la celalalat, sol stratificat de mizeria anilor duşi, din toate acestea se naşte pe nesimţite o stralinişte ciudată, genul de stralinişte de dinaintea furtuni, frunze galbene călcate în picioare de gânduri cu bocanci, zimţi ascuţiţi, lupta cu timpul, cu opreliştea vremii, lupta cu noi dincolo de noi.

Continuă să citești Să (ne) scurgem ?

August

Si deodata totul se facu … cum sa spun… un fel de liniste mare cat sa intre un sfarsit de vara in ea. Picuri de transpiratie nauci bantuiau in toate partile intreband in stanga si in dreapta trecatori aproape scursi : „N-ati vazut cumva capatul ? Ca noi l-am pierdut pe undeva pe drum”.

Trecatori aproape scursi nici nu-i bagau in seama, isi vedeau pur si simplu de ale lor „avem deja prosoape de intins, cine sa mai aiba timp si de capete ?”

Continuă să citești August

Canalul

Indaratul sforii, incercati aici.
Inginerul, transpirat si obosit de atata panta, se oprea oleaca sa-si traga sufletul si-i facea cu mana vecinii aparute ca din intamplare la una dintre fereastrele deschise de peste drum. Apoi isi continua drumul in acelasi ritm domol pana dadea de dealul lui pe care-l cobora pana aprope de “Canal” . Acolo isi aducea aminte, zambind.

Continuă să citești Canalul