Resturi

N-am nici o părere, nici o intenţie, ascult zgomotul lumii între două aplauze şi cinci lacrimi – nu trag linii, nu trag concluzii, nu trag clopote, ascult, citesc şi tac, n-am păreri, nici intenţii, nici direcţii, tendiţele-s plate, una cu praful cuvintelor, n-am cuvinte, n-am silabe, nici puncte n-am, am doar timp şi nu ştiu dacă-i situaţia ideală stării. E o stare care dă să plouă, ar ploua dar nu poate, ar da să asfinţească, ar asfinţi dar nu se dă dus, ar da să dea dar nu mai are ce, i-au murit şi cuvintele, şi impresiile, şi senzaţiile, şi intenţiile….

N-am nici o părere, nici o intenţie, n-am decât timp de pierdut.