Marea aceea fără nume

Deasupra mării erau norii aceia grași și albi și deasupra norilor eram eu. Făceam cercuri-cercuri și la fiecare sfârșit de cerc vedeam luna. Era o luna aproape plină. Aproape albă. Aproape de nori. Îmi lipisem nasul de geamul acela apoape curat și priveam marea. Nu știu ce mare era, profesoară de geografie fusese prea indulgentă. Băteam țărmul cu privirea și încercam să-mi imaginez oamenii.

Continuă lectura „Marea aceea fără nume”

Anunțuri

Tu – cea fără de sfârşit, el – cel fără de-nceput

Şi avionul pleca, într-un sfârşit, încet, se retrăgea încet şi deodată cineva anunţa ceva – era un caz de forţă majoră – şi avionul revenea şi deodată se stingea totul şi devenea plumb şi plumbul apăsa tare, din ce în ce mai tare, şi se făcea cald, din ce în ce mai cald şi era atât de linişte, încât îţi venea să ţipi, să-ţi dovedeşti că (încă) mai exişti şi, de fapt, nu se întâmpla nimic, tipul de lângă tine mirosea şi mai tare a transpiraţie, motoarele tăceau, şi culoarele tăceau, şi oamenii aprindeau telefoanele mobile şi-şi dovedeau că există, şi stewardesele spuneau că nu ştiu, că se mai întâmplă, că se va da anunţ să se ştie ce şi cum, dar nu se ştia când că era beznă, o beznă din aia s-o tai cu cuţitul şi era cald, îngrozitor de cald, şi tipul de lângă tine se foia, şi tipii din spatele tău se foiau, şi tu simţeai că nu mai exişti şi-ţi părea rău că ai încetat atât de brusc, atât de departe, atât de îngust să exişti.

Continuă lectura „Tu – cea fără de sfârşit, el – cel fără de-nceput”

Hăt departe …

Îţi aduci aminte ? Era un avion mare şi gras, plin cu oameni întinşi. Erau oameni peste tot, unii îşi căutau locurile, alţii le găseau, erau acolo locurile dar oamenii nu le vedeau. Erau locuri strâmte pentru oamenii de rând şi locuri mai puţin strâmte. Îţi aduci aminte locul tău? Te zdrobeai de geam, te lipeai şi apoi te scurgeai cu căştile pe urechi. Aşa erai tu, la geam….

Continuă lectura „Hăt departe …”