Deocamdată n-am reușit

Am văzut poarta. Era mare, dintr-un lemn vechi. Cineva îl colorase în roșu și-l uitase la soare. Mă ridicasem pe vârfuri și nu văzusem decât o dungă fină. O pisică se spăla la umbră și o babă privea în zare. Îmi spusesem atunci să tac și tăcusem. Era atât de bine sa taci, să lași tot restul să treacă prin tine. Mă înjunghiau cuvintele de cu seară și încercam să le dau un sens. Să le găsesc contextul. Există o amestecătură de fapte. Există un amalgam de stări. Există dunga aceea fină, există lumea din spatele dungii  și mai exist eu. Uneori ne amestecăm și devine ciudat. Dispare dunga, apar eu, dispar eu și apare baba, dispare baba și apare pisica. În felul tău mi-ai spus să tac și-n felul meu am tăcut. Nu mai voiai cuvintele acelea, voiai un nivel superior. M-am ridicat pe vârfuri și am încercat să privesc deasupra dungii. Am văzut poarta. Erau mare, dintr-un lemn vechi. Cineva îl colorase în roșu și-l uitase la soare. Mi-am pus mâna la ochi și am încercat să trec dincolo de amalgam. Deocamdată n-am reușit.

Reclame

Sau poate chiar mai

Aristocraţii pe aici se văd cu ochiul liber. Au o încredere deosebită în ceea ce sunt sau nu sunt capabili să facă. Eşecul şi tot ce vine odată cu eşecul sunt pentru ei doar „praguri” pe care, desigur, le trec cu brio, transformându-le în adevărate victorii anunţate în sunet de trompetă drept „ce-a de-a N-şpea minune a lumii”. Şi tot incrementează până te apucă dracii de cum pot fi ei de capabili şi tu nu şi sfârşeşti prin a crede că tot ce zboară se mănâncă şi dai şi tu să treci pragurile, unul câte unul, dar TU, tu dai cu capul de tocul uşii la primul prag căci TU, tu nu ai şcoala trecerii pragurilor. Unii au nume „cu particulă” şi, în general, posturi bine situate că, de’, există o onoare şi o stemă şi un blazon de transmis din generaţie în generaţie şi totul se decide de părinţi când aleg şcoala şi semnează frumuşel cecurile cu semnăturile acelea sofisticate şi, odată intraţi acolo, la şcolile acelea de renume, copiii devin fix ce şi-au dorit părinţii să devină, oameni cu funcţii importante şi tot bagajul necesar unui leader crescut şi educat conform tradiţiei. Desigur, există şi excepţii, dar eu n-am întâlnit decât câteva. Tot restul aveau cu adevărat ceva de spus, dar nu într-atât de mult şi într-atât de profund şi într-atât de deosebit, încât să nu ofere o mică şansă şi celorlalţi, poate la fel de inteligenţi – sau poate chiar mai – care n-au avut şansa să se nască cu blazon. Că de’…

Articolul integral aici

Baba si mitraliera

Dar-ar dracu’n capu’ lor de copchii afurisiti, n-au altceva de facut decat sa-mi behaie mie toata ziua „Marvel Heroes” la ureche. Sau alte dracii din astea. Cat ii ziua de mare, parc-ar dat strechea-n ei si alta nu. Li s-a lipit albul ochilor de ecranele ale de zici ca nici cu dalta nu-l mai dezlipesti. Si urla maica, urla cat ii ziua de mare, de zici ca-s apucati si alta nu, doamne iarta-ma, de n-as stii „ca-s in retea” as zice ca li s-a dereglat vreo gena d’alea responsabile cu drumul drept. Ca am vazut din astia „pierdutii”, merg drept dar isi vorbesc in soapta, „monoloage” d-astea maica nu-s semn bun, si cand te iau de mic, „doamne-ajuta” si curaj cu caru’.

Continuă să citești Baba si mitraliera