@ Stephen Hocking
Mă simt picur
Atârn şi mă prefac
Şi de fapt nu cad
Nu, căderea ar fi o stare
De nepăsare
Etichetă: balcon
Valentina
Eram acolo când escaladase Valentina ultima oară balconul. Ceruse voie să se ducă, implorase, rugase, promisese, ţipase, urlase din toţi rărunchii să iasă. Să se ducă. Să se vadă cu gaşca. Cu găştile. Nu i se dăduse voie şi-ntr-un moment de neatenţie generală dispăruse. O priveam pe Valentina şi mă aşteptăm mereu să cadă. Nu cădea. Revenea de fiecare dată şi promitea marea cu sarea şi cu nisipul fin. Că n-o să mai facă. Că sigur n-o să mai facă. Că întotdeauana era ultima şi ultima oară când era să facă.
Există acea sensibilitate a decenţei care mă împiedică să …
Mutat aici
Mica poticneala
Trecand intre doua secunde strans lipite, m-am poticnit deodata timp de alte doua secunde strans lipite. Am privit drept inainte nestiind in ce directie s-o apuc si am asteptat sa mi se aseze gandurile unul peste altul.
Printre felii, ploua
Intre doua sinusoide m-am oprit deodata la mijloc, sperand sa treaca. Ca prea statusem mult cu fundu’n groapa. Si tot asteptand asa, sa treaca, am intrezarit deodata o posibilitate interesanta. Intre doua pietre m-am apucat sa arunc
- Ascultam
- Aruncam
- Gandeam,
- Aruncam,
- Simteam,
- Aruncam.
Plante verzi pe balcon
Priveam curgerea apei :
Verticalitate perfecta
Scurmata doar
De cate o rafala
De vant in rebeliune tardiva.
Aproape verde
Afara ploua, nu perfect perpendicular dar perfect umed, estetica verdelului praz sufera de ceva zile bune intr-o tacere de zile mari, completa-i trasformare de peste iarna abia trecuta, ieri. Un doar verde murdar de frunze abia iesite din iarna razbate printre picuri si vant si un mormanel de zapada inca netopita suspina din rarunchi „s-a si dus vremea mea”. Ma uit cum ploua stramb si vrejurile lungi si golite de iarna imi astupa orice urma de imaginar pozitiv.
Abisuri 