Mă simt picur

white smoke inside the dark room

@ Stephen Hocking

Mă simt picur
Atârn şi mă prefac
Şi de fapt nu cad
Nu, căderea ar fi o stare
De nepăsare

Continuă să citești Mă simt picur

Reclame

Valentina

Eram acolo când escaladase Valentina ultima oară balconul. Ceruse voie să se ducă, implorase, rugase, promisese, ţipase, urlase din toţi rărunchii să iasă. Să se ducă. Să se vadă cu gaşca. Cu găştile. Nu i se dăduse voie şi-ntr-un moment de neatenţie generală dispăruse. O priveam pe Valentina şi mă aşteptăm mereu să cadă. Nu cădea. Revenea de fiecare dată şi promitea marea cu sarea şi cu nisipul fin. Că n-o să mai facă. Că sigur n-o să mai facă. Că întotdeauana era ultima şi ultima oară când era să facă.

Continuă să citești Valentina

Există acea sensibilitate a decenţei care mă împiedică să …

Există acea sensibilitate a decenţei care mă împiedică să urlu în gura mare „a înflorit lavanda”. Mă bucur în şoaptă înghiţindu-mi cuvintele, mă înec în movul ăla profund şi mă plâng de prea mult soare. Spicul acela cu mov în capăt este subiectul meu de predilecţie azi şi mâine şi poate toată săptămâna. Pe cine mai poate interesa în asemenea măsură un spic verde cu mov la capăt? În niciun caz pe vecinii de la patru. Ei au alte subiecte de prelecţie. Copii lor tropăie şi plâng şi zbiară, zgomotele copiilor crapă geamurile groase şi perna cu puf şi înfundă şi mai tare degetul ăla afundat în ureche.

Continuă să citești Există acea sensibilitate a decenţei care mă împiedică să …

Printre felii, ploua

Intre doua sinusoide m-am oprit deodata la mijloc, sperand sa treaca. Ca prea statusem mult cu fundu’n groapa. Si tot asteptand asa, sa treaca, am intrezarit deodata o posibilitate interesanta. Intre doua pietre m-am apucat sa arunc

  • Ascultam
  • Aruncam
  • Gandeam,
  • Aruncam,
  • Simteam,
  • Aruncam.

Continuă să citești Printre felii, ploua

Aproape verde

Afara ploua, nu perfect perpendicular dar perfect umed, estetica verdelului praz sufera de ceva zile bune intr-o tacere de zile mari, completa-i trasformare de peste iarna abia trecuta, ieri. Un doar verde murdar de frunze abia iesite din iarna razbate printre picuri si vant si un mormanel de zapada inca netopita suspina din rarunchi „s-a si dus vremea mea”. Ma uit cum ploua stramb si vrejurile lungi si golite de iarna imi astupa orice urma de imaginar pozitiv.

Continuă să citești Aproape verde