O lăsasem baltă

Îi făcuse o plăcere teribilă să mă ude din cap până în picioare. Nu văzusem oamenii lipiţi de ziduri. Sau poate îi văzusem dar nu-i băgasem în seama. Era prea de dimineaţă să bag în seama oameni lipiţi de ziduri. Ascultam în căşti şi tot restul nu mai conta. Când trecuse pe lângă mine mă împroşcase cu o apă rece, de o culoare indefinită. Un fel de maro-gri cu iz de astfalt ud. Blugii strâmţi luaţi „de pe sârmă”musteau a baltă şi eu lăsasem căştile baltă şi emisiunea continuase în căşti fără mine. Încercam să găsesesc drumul, banda aceea de astfalt cu dungă pe mijloc dar nu dădusem decât de un fel de „valuri-valuri”. Păreau reci şi oamenii se fereau de ele. Abia atunci remarcasem oamenii. Se târau pe lângă ziduri ţinându-se strâns de nişte umbrele în general negre. Aveau noroc, nu bătea vântul.

Continuă lectura „O lăsasem baltă”

Anunțuri

Baltă agăţată-n cui

Din când în când,
Îmi scriu degetele de capul lor
Am o mare problemă
Cu degetele, uneori
Îmi scapă de sub control
Şi se pierd, îşi iau lumea în cap
Şi duse sunt
Adică aşa vor ele să creadă
Că se pierd, cu mine cu tot
Când de fapt ele, degetele
Îşi urmează instinctul acela
De degete
Cu unghii cu tot
E atât de greu să devii unghie
Unghia înţeapă cuvintele
Şi cuvintele răstălmăcesc silabele
Şi, fără să vrei devii poezie
Şi, fără să vrei, emani vers
Şi atunci, când emani tu mai tare şi mai tare
Degetele, obosite de atâta lume-n cap
Se cară toate la culcare,
Si  atunci îţi spui
Că, fără degete şi tot fără să vrei
Te-ai trezit baltă agăţată-n cui.

Egoism

Când se pornesc să cadă silabele la mine cad bolovan. Ieri de exemplu, au căzut de devenisem aproape piatră. Mă încordasem atât de tare încât m-aş fi vrut cu tot dinadinsul baltă şi nu reuşeam. Strângeam din dinţi, din gânduri doar-doar… Nu şi nu. La un moment dat s-a făcut ora zece şi am stins lumina. Concluziile de rigoare le-am tras doar azi. Este bine când poţi trage concluzii. Este un semn că ai trecut prin lume şi lumea prin tine.

Continuă lectura „Egoism”

Scopul si mijloacele

Se spunea ca si-ar fi tinut un prohod cat o duminica ploioasa de iarna atunci cand, cu un  aer funerar agatat de o spranceana, ar fi realizat intr-un sfarsit ca toate ideile oricat de bune si chiar lipsite de mirosul sumbru dar caracteristic al samburelui de initiativa, toate ideile il lasasera balta, mâl descompus in particule verzi suflat cu glazura mov pe margine si multe, da, chiar foarte multe regrete pe cat de autentice pe atat de tardive, sentiment descarnat de a dori ceva cu tot dinadinsul si nu a putea nici acoperit de un giuligiu bleu-marin aruncat fara intentie vadita si lasat acolo, tesut de calitate discutabila, fire vechi cu gauri mari, aspect cadaveric, tendinta putregai si-n rest doar un zambet, genul acela de zambet mortuar si vizibil molipsitor.

Continuă lectura „Scopul si mijloacele”