Etichetă: bine

E atât de bine și de liber să-mi aparțin numai mie

abisurile4 comentarii

Detest sentimentul acela că n-am înțeles nimic. Senzația aceea că m-am ascultat doar pe mine, că m-am auzit doar pe mine, că am privit imaginile acelea inexistente create doar de mine, că am ignorant totul cu bună știință, dintr-o nevoie de apartenență la ceva și umplere cu ceva, că am ignorat cu bună știință imaginea reală, sunetele și vocea sau tocmai absența vocii, absența literelor, sentimental acela de refuz și starea de apartenență la refuz.

Citește în continuare „E atât de bine și de liber să-mi aparțin numai mie” →

Cotidian la schimb

abisurile2 comentarii

Cineva spunea că ne cotropeşte cotidianul şi eu spuneam că nu înţeleg ce vroia să spună acel cineva. E ciudat cum uneori obţii răspunsuri fără să ţii cu dinţii să obţii răspunsuri. Sunt bine. Cât pot să fiu de bine în condiţiile în care nu cunosc nici locul potrivit, nici momentul nepotrivit şi nici inversul. Există lucruri care se întâmplă. Pur şi simplu se întâmplă. Fac parte din cei ce anticipează cât pot ei să anticipeze de tare. Adică anticipez până pleznesc de atâta anticipare şi apoi îmi rod degetele că nu s-a petrecut „aşa cum”. Chestiile care se întâmplă, pur şi simplu se întâmplă, le accept drept excepţii. Aşa e mersul lucrurilor. Să existe excepţii de la regula fiecăruia.

Citește în continuare „Cotidian la schimb” →

Să cauţi bine

abisurileLasă un comentariu

man holding flashlight standing on rock

@ Warren Wong

Si toamna are o explicaţie. „Toate au o explicaţie”. Aşa mi-au spus. Şi eu n-am crezut la început şi ei mi-au repetat. Şi eu tot n-am crezut – din principu nu cred fără să simt – şi ei au continuat să-mi spună. „Fiecare lucru, fiecare întâmplare are un rost” şi eu le-am căutat rostul, sensul , le-am căutat bine în jur şi nu le-am găsit. Şi, când era să nu mai caut şi să ţip din nou că n-au dreptate, mi-am dat seama că nu căutam unde trebuie.
Toate, absolut toate, au un rost, un sens. Totul e să cauţi bine.

În tine.

M-am indragostit de-o perioada

abisurile1 comentariu

Era o circumstanta ciudata, cautata practic cu lumanarea in cele mai profunde unghere ale existentei, o circumstanta iscata la marginea unei perioade aproape perfecte, tipul de perioada care trece in varfurile picioarelor, nu tu trambite, nu tu alai, genul acela de perioade timide create pentru oameni timizi si multe sentimente.

Citește în continuare „M-am indragostit de-o perioada” →

Previziuni

abisurile4 comentarii

Unii imi spun ca lucrurile se intampla oricum si eu tind sa-i cred pe cuvant. Am invatat sa ghicesc firul lucrurilor de la primul pas al zilei. Am invatat sa ma las purtata de ordinea lor predefinita in cautarea unei destinatii impuse. Cuminte. Astazi, dis-de-dimineata, firele-mi pareau zglobii si verzi pana mi-am dat seama ca n-as fi putut cu nici un chip rata o intoarcere de ultim moment, o intoarcere obtuz-cracanata, nu mai mult de sase pasi dus-intors dar totusi intoarcere.

Tind sa cred unghiul respectiv si-a cam fortat limitele impuse, amestecand firele, ghem, si impunandu-le o revizie globala a strategiei pe termen scurt.  

Citește în continuare „Previziuni” →