Detest sentimentul acela că n-am înțeles nimic. Senzația aceea că m-am ascultat doar pe mine, că m-am auzit doar pe mine, că am privit imaginile acelea inexistente create doar de mine, că am ignorant totul cu bună știință, dintr-o nevoie de apartenență la ceva și umplere cu ceva, că am ignorat cu bună știință imaginea reală, sunetele și vocea sau tocmai absența vocii, absența literelor, sentimental acela de refuz și starea de apartenență la refuz.
Citește în continuare „E atât de bine și de liber să-mi aparțin numai mie”