Ajung gafaind, salut zambind, nu-mi raspunde nimeni, continui sa zambesc, apas pe buton, astept, urc, salut, mi se raspunde, caut cheia, n-o gasesc, injur putin, doar putin, continui sa zambesc, ajung, cobor, salut, „o cafea?”, mi se raspunde, zambesc, caut cheia, o gasesc, intru, arunc geanta, scot servetelul, sterg ecranul, privesc.
Îmi simţeam unghia despicata în două, o crăpătură iniţial fină devenită prăpastie pe nepusă masă, într-o dimineaţă umedă de sfârşit de iarnă, într-un buzunar căptuşit cu un polar fin de un gri închis “să ţină la jeg”.
Arsita. Caldura putreda. Picura picurii unul cate unul si par sa picure in van. Unul cade, alti zece sunt pe drum, primul s-a evaporat. Aburi. Rafale molesite cauta in van gauri. Usi lasate dinadins deschise cauta rafale molesite in speranta unui curent nemolesit.
