Rupea zilele în momente, zeci de momente, apoi sorta momentele pe culori, gri-ul cu gri-ul, verdele cu verdele, mirosea apoi fiecare culoare în parte şi-i nota sentimentele, existau sentimente reci, existau sentimente roz, existau sentimente ploi, existau o groază de sentimente, un volum practic ilimitat de sentimente, existau şi acele sentimente nuanţă, sentimente la intersecţia a două culori, trei culori şi mai existau şi sentimentele pauză, sentimentele spaţiu, sentimentele week-end.
Toamna si bulzul
Afara ploua alb si miroase a cascaval. Norii sunt afumati, au contur de oi si picura in forma de vaci. Toamna asta pare inca necoapta si e de-a dreptul umeda, mult prea repede umeda, aproape ca nici n-am avut timp sa-mi savurez cu pasiune iaurtul, de atata repezeala. Toamna asta n-a vazut inca mare branza din ceea ce ar trebui sa fie cu adevarat, scurta ei existenta a cascavaluit-o deja. Afumand-o mult prea repede. Acum umbla pe multe carari cautand vara sa-i ceara sfatul. Daca si-ar fi permis luxul unor taclale in jurul unui „fanfan branzuloi”, asta iarna, ar fi invatat ca nu se vine niciodata pe nepusa masa, orice venire e anuntate cu trambite si bulzuri aruncate cat mai sus, amestecate bine cu telemea de oi in puterea varstei si recuperate aproape fierbinti cinci minute mai incolo.
