Mă plimbam prin oraş cu aparatul de gât pe o stradă pietruită, se înşiruiau tarabele fix pe mijloc, oamenii dispăruseră demult, care pe unde, doar eu rămăsesem pradă detaliilor, era atât de senin şi atât de albastru încât nu mă puteam abţine, îmi miroaseau degetele a pictură proaspătă, ciocolată amăruie cu o fină, foarte fină, tentă de cognac, îmi miroseau degetele şi nu ştiam de unde, nu ştiam de ce, le simţeam lipicioase, le se lipea de vârf fiecare detaliu, cu culori cu tot, ‘ici o turla, dincolo o floare, le prindeam pe fiecare, „clişee” îmi strigau unghiile şi eu nu le băgăm în seama, crescuseră atât de mari şi atât de groase încât nu mai erau demne de încredere, le-aş fi crezut poate pe cuvânt în alte circumstanţe, le-aş fi dat poate dreptate cerându-le exemple concrete, liste întregi de coincidenţe, detalii din aceaşi categorie, flori, culori asemănătoare, le-aş fi acordat atenţia cuvenită dacă nu şi-ar fi pierdut urma, orice urmă de respect în spatele formei doborâte parcă de timp, gârbovită de atâta materie inutilă, le priveam doar şi-m simţeam în continuare degetele mirosind a detalii la tot pasul, ‘ici o floare, ‘ici o carte, ‘ici o turla, ‘ici o curte-cartier, îmi plăceau atât de mult curtile cartier, avusesem la un moment dat o mătuşa din partea bunicului care locuia într-o curte cartier, de fiecare dată când treceam prin curte tot cartierul răspundea prezent, mirosea în general a ceapă călită în curtea cartier dar pe mine nu mă deranja, eu cumpărăm franzele seci, urcam scări abrupte şi făceam conversaţie cu mătuşa din partea bunicului, subiectele nu le alegeam eu, subiectele erau la ordinea zilei, în general începeam cu vremea şi terminam cu laptele, mătuşa nu era alergică la nimic, nici la detalii, nici la turle, nici la miros de ciocolată amăruie cu iz de cognac, îmi plăceau subiectele ei, eu dădeam doar din cap, în general aprobator şi-mi vedeam de ale mele, aveam multe gânduri pe vremea aceea, eram plină de întrebări cu răspunsuri multiple şi nu ştiam să aleg, când nu eram sigură întrebam, oamenii dădeau în general din cap şi-mi spuneau intelept sa-mi găsesc singură răspunsurile, eu nu înţelegeam oamenii, mi se spusese odată că oamenii sunt înţelepţi şi eu chiar crezusem că oamenii sunt înţelepţi, tocami de aceea le puneam întrebări, multe întrebări.
Dar oamenii nu-mi răspundeau şi de atunci caut răspunsurile în tot felul de detalii.
Abisuri 