@ Bud Helisson
Era atât de profundă privirea aceea verde-măslină, atât de grăitor sensul dat de nuanţele ei imperfecte, atât de „altfel totul” decât tot restul încât chiloţii roz cu danteluţă albă trecuseră practic neobservaţi.
(Aceasta este o pură fictune, a se lua fix ca atare)
Imi spuneam de multe ori ca privind doar drept inainte (scopul mai intai de toate) ratam nenumarate stari de intensitate nebanuita, ca doar fugind de gandurile celorlalti uitam sa-mi privesc propriile simtiri, intr-un dezechilibru invizibil cu ochiul liber dar totusi dezechilibru. De ceva vreme insa m-am hotarat sa remediez situatia.
« Norocul si-l face omul cu mana sa » imi tot spunea bunica incercand sa-mi dea o noua perspectiva tristetiilor cotidiene. O priveam dorind sa o pot crede pe cuvant dar parca ceva in spatele privirii fortat aprobatoare imi spunea ca lucrurile nu pot fi chiar atat simple si la indemna oricui.
Abisuri 