Liniştea cu vacanţă cu tot !

Îmi simţeam urechile cusute cu aţă albă. Strâns. Lipite de perciuni, irosite îndărătul plasticului nu tocmai ieftin, îmi simţeam urechile neîntamplându-se aproape deloc, iscodind doar firele prin spatelor lentilelor de contact urechile cusute cu aţă albă mureau un pic între fiecare fir, trăgând fără să vrea de aţă cu to cu urechi. Aţa rezista situaţiei, păcănind, urechile nu. Era o zi perfectă de privit urechi cusute cu aţă albă, situaţiile dădeau buluc printre stropii rece de ploaie “ce vara o mai fi şi asta” urlau cât le ţineau timpanele situaţiile şi apoi aşteptau sa şadă. Ploaia.

Continuă să citești Liniştea cu vacanţă cu tot !

Ploua de-a-ndoaselea

Nu se intampla nimic. Nici timpul nu mai scartaie, nici revoltele nu se mai balbaie, statiile s-au golit si lumanarile nici macar nu ma mai sinchisesc sa le caut, stiu ca au ars demult si altele n-am mai luat ca erau doar albe, lungi si drepte si-mi produceau aduceri aminte greu de carat. Cercurile vicioase sunt si ele in repaus, pana si serpentinele au ametit de atata invarteala fara sens, acum se cauta pe drum drept. Ascutitoarea veche a ruginit si a trebuit sa o arunc in groapa pe care am sapat-o saptamana trecuta in mijlocul gandurilor si pe care n-am folosit-o in final caci era prea adanca, prea ingusta, mult prea neagra si eu chiar sufar de claustrofobie chiar daca unii continua sa-mi spuna ca totul e in cap si tocmai d’aia.

Continuă să citești Ploua de-a-ndoaselea