Ciudatenii

Am intalnit niste oameni ciudati. Se facea ca erau undeva intr-o multime compacta, sprijiniti de niste ziduri de plastic cu ferestre pe ambele parti. Se facea ca ajunsesera intr-un punct in care pierdusera numarul stropilor, transpiratia evaporandu-se pur si simplu balta, undeva intre crestetul capetelor si varfurile degetelor mari.

Continuă să citești Ciudatenii

Potopul

Primul pe care l-am văzut, strivit undeva spre marginea bordurii tocite şi puţin umede, a fost puiul de liliac. La început nu înţelesesem exact semnificaţia formei lăţite din care deborda într-un mod complet iregulat un roşu ne-uniform, închegat pe la margini, dar lucrurile mi-au devenit clare la a două privire.

Al doilea pui era tot o formă lăţită, a două formă lăţită în decurs de nici zece metri, o formă parcă abia ieşită din ou cu două picioare lungi şi slabe, deja uscate şi deja una cu astfaltul. Am privit cerul negru şi fulgerele de după nori şi am simţit pe obraz primul picur lung şi leneş. Scurgându-se. Primul gând mi-a fost “Potopul” şi imediat după mi-am scos în grabă umbrela şi am trecut pe celălalt trotuar.

Al treilea pui stătea nemişcat în mijlocul trotuarului, “celălalt trotuar”, zâmbind candid unei femei cu breton, blugi şi sandale maro. Tânără. “Vezi, toată lumea ÎNAINTEAZĂ numai tu nu vrei să înaintezi, de ce nu faci şi tu că toată lumea?”.

În urmă mea puiul s-a pus în mişcare. Lentă. Calculată. Întrebătoare.

Ploaia cădea în continuare găleată şi eu zâmbeam optimistă. Sfârşitul lumii stătea încă la coadă şi asta era cel mai important. Restul putea să cadă.