Și tot asa

CD7215DE-0AA5-471B-A68A-8EE2918DA5E2

@ Irina Kostenich

Hai se ne întâlnim la întâmplare
Într-o parcare oarecare
Voi avea la mine
Un muc de țigară stinsă,
O floare
Și-o carte necitita deschisă
La pagina cutare
Mă voi așeza comod
Pe o bordura aceea gri,
Și ea întâmplătoare
Și voi aștepta să se producă
Întâmplarea aceea
Până se va întâmpla
Sau poate că nu, si voi pleca
Și nu se va întâmpla
Și tot asa.

De ce nu m-a întrebat nimeni nimic?

Îmi aduc aminte cu precizie, era fix cinci şi ceva şi aeroportul era deja plin, capul îmi vuia de muzica compilată de prietena unui şofer de taxi vorbareţ, nişte şi tabele mari, electronice, anunţau un singur zbor anulat, al meu. Îmi aduc amîne cu precizie că m-am trezit ca prin minune cinci minute, nu mai mult, cât să-mi exprim nemulţumirea şi să înghit în sec un alt zbor, cu escală, cât să sorb o decafeinată minusculă, cât să-mi cumpăr o carte. Îmi aduc aminte cu precizie de ezitările în faţa rafturilor pline, de imaginile mişcătoare a titlurilor, de gândul la o a două decafeinată, eventuală.

Continuă să citești De ce nu m-a întrebat nimeni nimic?

Cireşele

Erau nişte cireşe cam storcite, puţin răscoapte, luate cu „rabat”, „afacerea secolului, 6 euro livra”, erau nişte cireşe puţin prea moi pentru luna mai, puţin prea vineţii pentru luna mai, erau nişte cireşe obosite, le venise vremea trasului la apă, picătură cu picătură apa umplea castronul, atingea marginea castronului, depăşea marginea castronului, eu lăsam apă să depăşească marginea castronului, eu lăsam apă să se scurgă printre samburi şi frunze uscate, apa se scurgea picur cu picur mângâind cireşele, una câte una frunzele de un cărămiziu tomnatic ieşeau la suprafaţă, una câte una codiţe ofilite ieşeau la suprafaţă, una câte una toate uscăciunile ieşeau la suprafaţă, gest evocator, nepremeditat, efectul dinaintea cauzei, dezgolirea de formă, schimbarea la faţă, schimbarea de epoca „lăsaţi lucruile să curgă, lucrurile uscate se vor scurge primele”, aparenţa depăşind forma, gustul depăşind spuma.

Continuă să citești Cireşele

Deodată ceața

@ Gonard Fluit

 

De câteva zile
Bune
O carte stătea
Cu burta la soare.
Eu o priveam
Fascinată de suplețea metaforelor
Le stătea terbil de bine
Asortate cu nori
Iar norii
Nu anunțau nici măcar ploaia.
Era cald și voluptos
Si mirosea a fum
Si foile rămâneau albe.

Deodată s-a făcut gri
Și nu s-a mai văzut
Nici un rând.
Iar oamenii și-au pierdut direcția
Prin ceață.

Singură a rămas doar cartea
Privind în gol
În sensul metaforelor
Cu spatele la oameni.