Îmi plac ideile şi mai ales intersecţiile create de idei. Există intersecţii şi intersecţii. Îmi plac intersecţiile cu valoare adăugată. Ciocnirile acelea subtile din care se nasc alte idei, micile idei cu perspective de transformare în orice moment. Am crescut undeva la intersecţia unor curente, nimic nu era stabilit cu precizie, erau vremuri în care curentele se numărau pe degete. Vremurile s-au schimbat, curentele s-au diversificat, înmulţindu-se. Îmi trăiesc într-un final vremea, vremea pentru care am fost crescută aşa, la intersecţia ideilor de tot felul. Îmi trăiesc în sfârşit vremea curentelor la alegere, îmi place să tatonez cu precizia ceasornicarului elveţian. Îmi aleg strada cu precizia ceasornicarului elveţian, îmi plac străzile cu apartenenţă la viitor. Privesc strada “per ansamblu”, îmi fac o părere, există aici multitudinea aceea căutată de curente şi idei, este o stradă cosmopolită-fix-pe-placul-incapacităţii-mele-de-a-accepta-standardele. Este o stradă ciudată, la prima vedere o stradă ca toate străzile. Şi totuşi … există un amestec ciudat de prezent, trecut şi viitor.
Etichetă: carti
Drumuri
Stropi mici si uzi se scurgeau pe geamurile aburite, complet imuni la zumzetul interior. Nu departe de mine, un grup inconjurat de trei bagaje imense sporovaia cand in franceza cand in chineza zguduindu-mi neinvitat lasitudinea matinala. Pe randul din fata, un barbat la vreo patruzeci de ani parea sensibil deranjat si de lumina tipatoare si de zgomotul ambiental si arunca din cand in cand priviri graitoare peste umarul drept. Barba-i era nerasa de cateva zile si ochii mici i se pierdeau intre doua sprancene stufoase. Il priveam putin, ca din intamplare si mi-l imaginam cautator de vise in spatele unui sir nesfarsit de nopti albe. Pe langa el priveam inca somnoroasa ansamblul parcurgand cu privirea personajele, unul cate unul si sfarsind de fiecare data departe de realitatea tangibila, atunci cand randurile dese, de data asta perfect iluminate de un neon proaspat schimbat, ma trageau de maneca, ademenindu-ma cu realitatile altora, probabil demult apuse.
Teancul
Uneori e ciudat sa realizezi ca tocmai ce-ti vizualizezi visele. Cu incetinitorul, intr-o bucla neplanificat a timpului. Mainile-mi sunt pline de praf, toata seara am sortat vieti, pe unele le-am pus in stanga si apoi le-am adunat intr-un teanc considerabil pe care l-am varsat incet intr-o punga verde reciclabila. Copii vor lua zilele astea toate pungile verzi si le vor duce undeva unde nu li se vor da bani in schimb. Pretul pungilor verzi va fi folosit in scopuri caritabile pentru binele altor copii. Scopul pungilor verzi m-a emotionat profund si tocmai de aceea am cam exagerat cu inaltimea teacului din stanga.
Crime perfecte
Mda … in general omor timpul. Bine. Pana la capat. Prefer asa decat invers. Am invatat sa-l omor cu pasiune de la o varsta relativ frageda, la indemnul parintilor. Mi-au spus odata „fa cum vrei numai sa nu te plangi ca n-ai ce face”. Apoi mi-au dat cateva exemple demne de urmat dupa parerea lor. Am apreciat gestul testand parerea si le-am dat dreptate. Si zau ca a meritat !
Abisuri 