Femeile, ca mănușile

El era la polul opus năvalnicului. Sau poate fix la mijlocului unui altfel de năvalnic. Avea trei copii şi o fostă nevastă, şi vacanţele îi erau din ce în ce mai greu de suportat. Momentele acelea lungi şi goale în care copiii sunt plecați la plajă. Momentele acelea când se trezea el cu el în faţa unei mese lungi şi încă nestrânse. El era undeva la mijlocul vieţii şi îi era al naibii de greu. Căuta. Desigur că avea iniţiativa ieşirii din cerc. Se înscrisese pe diferite site-uri cu profil, îşi exprimase criteriile, compatibilitățile şi aşteptase în fiecare zi rezultatele căutării. Listele acelea de nume şi vieţi. Îmi spunea că e al naibii de complicat să găseşti numele şi viaţa care să-ţi pice mănuşă.

Continuă să citești Femeile, ca mănușile

Reclame

Intr-o lunga pauza

Fuga dupa celebritate m-a cam lasat balta de vreo cativa ani buni. Trag deci concluzia ca m-am copt si am cazut si eu cu picioarele pe pamant parasind pentru o buna bucata de vreme norii atat de dragi capsorului napadit de atat de multe ori de tot felul de vise imaginate cu varf si indesat. Cu alte cuvinte as putea spune ca mi-a venit si mie, intr-un sfarsit, mintea la cap.

Continuă să citești Intr-o lunga pauza

Incercari

Incerc sa imi aduc aminte aceste senzatii redescoperite, cautand infrigurata prin toate colturile mintii. Imi spun incontinuu ca, undeva, intr-un punct minuscul al cercului in care ma rotesc, trebuie sa existe acel inceput de explicatie. Nu pot sa cred ca as putea fi capabila sa reinventez totul, pornind de la zero, intr-un mod complet diferit poate, de varianta „originala”.

Imi intreb anturajul prin franturi de interogatii , incercand sa ascund cat pot mai bine scopul final al dialogului. Minutios, ii trag de limba, aducand discret vorba despre senzatiile lor si mai ales despre felul in care au reusit sa le ingroape. Sau poate sa nu le dezgroape niciodata.

Incerc sa cred ca nu sunt unica, imi argumentez logica infocata cu explicatii si analize detaliate, imi spun ca asa ceva nu este cu putinta, ca sigur mai exista si altii ca mine, in curs de trezire si constientizare a unei realitati ingropate undeva, departe, de prea mult timp.

Imi fortez prezentul alimentandu-l, din cand in cand, cu proiectii pozitive din ceea ce am fost si ce as putea fi. Am inteles, cu timpul , ca sunt actorul principal al unei joc macabru cu scenariu interativ, alimentat de ganduri inca crude dar prezente, genul de scenariu ce se propaga alene printr-un sir nesfarsit de interpretari suprapuse, atat de deformat la final, incat imposibil de recunoscut.

Incerc tacand din ce in ce mai adanc.