Panica

@ Gabriel Matula

Panica fină și neașteptată a despărțirilor, roșeața nespuselor, tăcerea rușinoasă a imposibilelor vorbe… Nebunia tăcută a pendulei agățate pe peretele din față, fix deasupra televizorului deja vechi. Nebunia secundelor disperate să treacă, zgomotul nabadios al ploii fine de dincolo de geamul dublu. Totul și multe alte lucruri fine, nenumărate multe și fine, volum constant, număr dependent de fineturi, toate și cel puțin  trec prin tine ca printr-o etamină de proastă calitate.

Încerci disperat să păstrezi măcar resturile bolovanoase, nu ți-e dat să ai nici măcar resturi, bolovanii se sparg în trecere. Particule din ce în ce mai fine, începi să tușești, îți spui că umezeala  ruginește de-a binelea, privești ploaia, încerci să-i numeri stropii. Nu ies la numar? Cad prea mulți. Prea fini. Prea deși. Undeva, departe, autostradă e plină ochi, dar timpul circulă cu încetinitorul. Te întrebi cât poate fi încetul de încet și nu reușești să-ți imaginezi mai nimic. Secundele trec mult prea repede…

Știrile se scurg în buclă, mereu aceleași, mereu aceași buclă, unii fură copiii altora, alții își dau doar cu părerea. Avioanele încă zboară, undeva ninge, altundeva plouă.

Panica fină a despărțirilor, un loc, un fapt, niște voci. Mâine se anunța ploaie și poimâine ceată. La Bugarach totul e sub control, de ieri se supraveghează toate trecerile, numărându-se una câte una.

Răspoimâine poate va ninge.  Sau poate că nu.

Reclame

Măsurători

Oamenii măsurau Pământul din cap până-n picioare, oamenii îşi puneau întrebări diverse, unii încercau să-i dea o formă precisă, alţii renunţau, eu constatam doar pantofii oamenilor, pantofi de tot felul, direcţii aleatoare, vârfuri ascuţite înţepând direcţii aleatoare.

Continuă să citești Măsurători

Intre două trepte

Şi urcam, numărând până la 16. Şi număram gâfâind, pierzându-mă între două spaţii. Abia de urcam, peretele gol şi plin de găuri înghiţea lumina acră şi rece a neonului. Gâfâiam împleticindu-mă dizgraţios între două trepte prea înalte, peretele gol mă înghiţea încet, cu suflu cu tot, undeva cineva lăsase o uşă deschisă, se auzeau clinchete de pahare, o maşină de spălat mormăia înfundat, ajungeam la zero şi o luam de la capăt până la 16, peretele alb devenea gri şi griul estompa puţin găurile.

Continuă să citești Intre două trepte

Unsprazece

Ceasul pacane nu foarte discret undeva nu foarte departe de unsprazece dimineata. Gerul racaite pe la usi, i-am deschis fereastra un pic pe la noua si jumatate dar m-a speriat rau si i-am trantit cu nesimtire geamul in fata. A ramas afara privind in gol si strangand si mai tare din dinti. Undeva trebuia sa existe si o urma de explicatie.

Continuă să citești Unsprazece

Macel 7.0

De vreo două săptămâni încoace mă îngrozesc din ce în ce mai tare de ceea ce îmi descopăr. Bucăţi lipsă, prost ansamblate, bucăţi de la alţii, puse pe dos, cu faţa în spate. Şi aşa mai departe. Nu-mi amintesc să-mi fi dat vreodată acordul pentru un astfel de măcel. Dar lucruri se întâmplă fără voia nimănui. Se întâmplă şi basta. Rău făcut pentru unii, miere pe pâine pentru alţii.

Continuă să citești Macel 7.0