Perspectivă

Eu văd lumea în franjuri
Din cauza ceţii
Şi toată ceaţa asta
Din cauza ta
Dă ceaţa asta din ochii mei
Matur-o, ascunde-o sub preş
Sufl-o departe
Devino ceaţă dacă trebuie
Devino franj
Şi ochi dacă trebuie…

Eu văd lumea prin ochii tăi.

(Des)fac conserve !

Existau oameni conservă şi oameni „desfăcători” de conserve. Eu pare-se că încă nu mă hotărâsem.

Eu pare-se că ratasem „bătălia dintre toamna şi iarnă”. Se purtase undeva între două vise. Spre marea mea dezamăgire mă trezisem prea târziu. Ninsese şi se topise totul deja.

Data viitoare va fi noapte albă. Cu siguranţă noapte albă. Lungă, lată şi profundă noapte albă. Am citit undeva că noaptea nu este cu adevărat neagră. Nu poate fi cu adevărat neagră. Există acele „sclipiri” imposibil de oprit. Există „viaţa aceea imposibil de oprit”.

Continuă lectura

O toamnă pe gustul frunzelor

Îmi caut starea „aceea” cu lumânarea, calc peste toamnă cu egoismul dimineţii aburite, ignor frunzele, igor moartea tăcută a frunzelor, mă lipesc de culoarea frunzelor şi alunec visând. Miroase a fum, miroase a sâmbătă cu faţa la cearceaf, cer două pachete de paracetamol, continui să caut. Caut ochii oamenilor, oamenii nu mai au ochi, oamenii sunt pierduţi în ceaţa deasă, caut zâmbetele oamenilor, nu gasesc decât rictusuri, zâmbete bete, caut sentimente, privesc galbenul, privesc portocaliul, există un oarecare sentiment de toamnă, există un oarecare sentiment de sâmbătă, stau să cad între un trotuar prea înalt şi o frunză prea stoarsă, nu cad, mă bucur, zâmbesc idiot şi continui să caut, nu găsesc decât o toamnă pe gustul frunzelor. Moartă.

AF 1888

Totul a mers ca pe roate pana am ajuns la terminalul E poarta L29. Acolo am inceput sa simtim jumatatea goala a paharului. Rece.

Primele zece minute de intarziere ni s-au parut „normale”, urmatoarele douazeci le-am trecut omeneste cu „privirea” pierduta undeva printre cei doua sute de pasageri „iti dai seama ca intr-un A 330 incap tot doua sute de oameni?”

Continuă lectura

Ctrl+Alt+Dlt

Ceata s-a transformat in albastru stralucitor ametit de un soare provocator aparut de nicaieri imediat dupa miezul orei perfect echilibrate in centrul aproximativ al aproape-mijlocului de saptamana. Starile au tranzitat dintr-una intr-alta amestecand rosturile la intamplare, dand zilei o senzatie de « asa nu se mai poate » si amenintand-o cu anul sarpelui daca nu intra-n sirul drept, paralel cu orice urma de convingere dar in faza cu verticalitatea demult pierduta.  

Continuă lectura

Etica

Unele seri stau prea mult in anticamera. Incep prea devreme si obosesc pe drum. Te duc cu zaharelul promitand multe si nevrute, toate din auzite, ba ca soarele bate razant, ba ca bate din spate, ba ca ar fi momentul ideal pentru ceva fotografii furate, ba ca omatul e moale si pufos si nu mai pridideste sa cada in unghiuri aleatoare, ba ca iarna tocmai zambeste cum stie ea mai frumos, ba una, ba alta pe acelasi ton. Sugubat-inserat.

Continuă lectura

Asa zisa primavara

Ziua de azi este clar gri. Nu suporta nici macar urma de contradictie. De cand m-am trezit si pana acum, 2 ore mai tarziu, ma inabus intr-un frig, din ce in ce mai frig si din ce in ce mai gri. Un gri apasator si aproape pierdut intr-o ceata din ce in ce mai monoton de gri si ea. Ai zice ca ar fi trebuit sa ramana ieri,  ieri se anuntase deja ploaia de acum o saptamana. Azi insa este complet imprevizibil si greu de incasat. Inca un gri dupa griul de ieri, cine ar mai putea duce?

Continuă lectura