Cetatea

Totdeauna

In felul meu sunt ca bunica, trag brazde, le seman si apoi astept sa iasa. Intre timp le ud, le scap de buruieni, le iubesc, le ciondanesc ca nu mai ies, le rog din inima sa iasa, le intorc spatele de ciuda, cu deplina indiferenta a triumfl(ului) doar de vazul lumii si apoi le rog in gand, din suflet, sa iasa.

Continuă să citești Cetatea

Tranzactii

Azi ma uitam de sus la un oras adormit de umezeala. Casele pareau morcovi si strazile vii. Era relativ trist si relativ pus pe ganduri. Relativ dus. Vazut de sus parea intr-un final complet. Cocotat pe coline se completa colt dupa colt, puzzle urias adormit pret de cateva clipe devenite monotonie aproape vesnica.

Continuă să citești Tranzactii