Fiecare cu alga lui

Îţi aruncaseşi cheia peste umăr, de trei ori priviseşi în aburul fin al dimineţii, praful îţi amestecase gândurile şi marea ştersese totul cu un burete îmbibat în apă sărată. Îţi aruncaseşi cheia peste umăr şi nu-ţi părea rău, furtuna descâlcise algele aranjându-le perpendicular pe ţărm, tu avea alga ta, verde-mare, alga cea mai din stânga, „stânga e întotdeauna relativă” îţi şopteau valurile, tu încercai să-ţi cauţi cheia, te durea umărul, te dureau muşchii gâtului, te durea pumnul, mult prea încleştat strânseşeşi tare, cât puteai tu de tare, până ţi se înroşiseră degetele, mai întâi vârful, mai apoi tot restul.

Continuă să citești Fiecare cu alga lui

Lanţul slăbiciunilor

Îl strângeau minutele, orele, zilele intraseră la apă cu el cu tot, îl durea calcarul, zgâriindu-i timpanele îl îmboldeau contextele „găseşte”, el cauta, i se scurgeau posibilităţile printre degete, arătătorul i se încovoiase de atâtea litere, cifre nesemnificative făcuseră baltă, el centrul bălţii, el raza redusă la un punct, el restul, el aproape nimicul, numărătoarea inversă dincolo de zero, el teoreticianul răpus de practică, el faţă în faţă cu zidul, griul dincolo de cuvinte, griul între două cărămizi cărămizii el, nuanţa scursă printre două cărămizi cărămizii, el în locul punctului, el spaţiul odată plin de posibilităţi „umplut arată altfel”, el cărămida dezgolită de gri, el zidul dărâmat de realitate, el faţă-n faţă cu el.

Continuă să citești Lanţul slăbiciunilor