Nu ştii… Cad cifre, atât de repede cad cifre. Ai vrea să ştii de unde, ai vrea să ştii cum. Da, mai ales cum. Te-ai duce acolo în vârf de-ai ştii unde-i vârful, te-ai duce acolo în vârf şi ai întreba fiecare cifră de ce cade, cine şi mai ales cu ce ocazie i-a acordat dreptul la cădere.
Continuă să citești De ce unele cad atât de repede?
Îmi face o imensă plăcere să număr linii. Mi-au luat-o degetetele înaintea gândurilor şi număr la infinit. Un infinit într-o buclă infinită de cifre. Îmi face mare plăcere să amestec cifre.
Mă uitam la „oamenii aceia”, erau puşi acolo să-i înveţe pe alţii. Erau puşi acolo şi ne învăţau pe rând, când cel slab, serios şi slab, când cel gras. I se spărgea zâmbetul pe faţă celui gras şi glumele, probabil neintenţionate, atingeau ţinte neplanificate. Aveau o meserie ciudată oamenii aceia, o meserie pe care eu n-aş fi făcut-o niciodată. Erau un fel de gestionari de cifre, planificatori de timp şi supraveghetori de ansamblu. Cât mai coerent ansamblul. Erau sictiriţi „oamenii aceia”, li se citea sictirul în colţul gurii, li se scurgea plictisul între două pauze lungi.
Imi lipsesc cu desavarsire inceputurile de fraza si asta ma macina vazand cu ochii. In lipsa literei mari ma blochez in fata pauzelor din ce in ce mai lungi si sfarsesc prin a citi inceputurile de fraza ale celorlalti.
