Mi s-a împiedicat odată privirea de-un peron plin ochi de papuci de tot felul, mi se lipise privirea atât de adânc şi atât de profund încât aproape că-mi pierdusem pâna si trenul – era un tren pierdut din vedere, cu culoare pline, îngrămădite în oameni îngrămădiţi la rândul lor în nişte scaune ascuţite -albastru piţigăiat, era un tren cu sensul afişat din când în când, când îl priveam, când nu-l priveam – m-am trezit amestecând sandale cu cureluşe fine, şlapi dintr-un un cauciuc un pic cam uzat cu pullovere tăvălite prin trenuri îngrămădite in oameni îngramaditi, geci decolorate de timp cu fire împletite la întâmplare, fulare cu miros de naftalină cu rochii de culoare de un verde aleator si cu cizmuliţe cui toc proaspăt pingelit.
Citește în continuare „Număr anotimpurile pe degetele de la picioare”
Abisuri 