El nu promitea nimic, trăia doar clipa şi apoi dispărea

@ guille pozzi

Alergaseşi de nebună de una singură până într-o zi, nenorocita de marţi, când el îţi propuse un „pas în doi”. O cale paralelă în care era permis orice. Să visezi, să-ţi imaginezi, să crezi că este posibil, să iei de bun fiecare cuvânt, fiecare silabă, să citeşti printre rânduri, să interpetezi, să devii, să-ţi imaginezi că devii, să încerci să devii, să trăieşti la maximum senzaţiile acelea pe care le uitaseşi, să crezi că şi el le trăieşte la maximum, în acelaşi timp cu tine, să râzi ca proasta când nu era aşa. Erai slabă, emotivă, sentimentală, erai tu. Tu cu trăirile acela generate de cuvintelele acelea şi tot trecutul acela de demult şi de departe. El trăsese o linie, ţie nu-ţi pasă de ea. Liniile sunt doar pentru cei ce cred în ele. Tu credeai doar în tine. Tu erai totală, autentică, adevărată. El avea un fel enervant de a nu se dezvălui. Enervant şi, în acelaşi timp, interesant. De fiecare dată te chinuiai „să citeşti” în spatele cuvintelor şi, de fiecare dată, ratai sensul. Era felul său de a se proteja. De a nu se dezvălui. De a nu lăsa demonii de capul lor. Îi era frică să meargă până la capătul unei senzaţii. Era gingaşă frica aceea, îl făcea uman. Real. Aşa credeai… Credeai că iubeşte sexul şi chiar îl iubea. Sexul ca joc al imaginaţiei, uşiţa aceea secretă din spatele grădinii, secrete şi ea. Tu erai din când în când fantasmă, el era din când în când poezie.

Continuă să citești El nu promitea nimic, trăia doar clipa şi apoi dispărea

Reclame

Fără doar şi poate

Îi spuneam să nu mai numere norii, norii existau în pofida tuturor calculelor, tuturor stărilor, tuturor vremurilor. Stătea preţ de o secundă şi nu mai număra norii, îşi pierdea puţin, doar puţin şirul învăluind ziua într-o privire uscată, apoi sorbea gros din cafeaua tare – două linguriţe cu vârf – şi îşi relua norii de unde rămăseseră.

Continuă să citești Fără doar şi poate

Minuni

Eu chiar cred in minuni de tot felul, chit ca nu-mi prea dau satisfactie dar in definitiv si credinta este o ocupatie ca oricare alta care, prin simpla-i prezenta, umple goluri diverse cu tot felul de ipoteze in general difícil de combatut, intr-un sens sau altul, caci referintele-s in general proprii autorului si specifice unui context si cine ar putea demonstra negru pe alb ca ceea ce-i valabil azi se poate aplica si incepand de maine, ca sa nu mai vorbesc de saptamani intregi dupa, caci importanta nu este senzatia saptamanii de dupa, importanta e senzatia momentului in care minunea isi dovedeste dreptul la existenta, chiar si efemera.

Continuă să citești Minuni

O clipa lipsa

Cand esti in lipsa de inspiratie privesti timpul cum se scurge singur si de capul lui, neintreband pe nimeni daca are drept de scurgere si sens valid. Il privesti si il lasi sa treaca, sigur va reveni odata si-n sesul tau. In asteptare, te ocupi cum poti, numarand bile albe, negre si spatii inca neocupate.

Continuă să citești O clipa lipsa

Imperfectiune !

Nu sunt completă nici măcar pe jumătate. Întotdeauna se găseşte o bucată din mine să o ia razna, haihui, pe la alţii.

Momentele-mi sunt incomplet încheiate, parcă şlefuite din fugă. Reconstituiri nereuşite ale unui original demult perfect. Perfecţiunea momentelor se stinge încet, pe terminate. Din ce în ce mai rară şi mai bine ascunsă, din ce în ce mai amestecată cu imperfecţiuni “ca din întâmplare”.

Amintiri, perfecte încă, răzbesc timpul doar că să-mi facă în ciuda, le aud doar chicotelile răutăcioase glumind pe sub mustaţă. Întorc brusc capul. Devin brusc serioase. Un junghi mă străpunge, incomplet din fericire, moştenit din generaţie în generaţie. Îl ignor aruncând-l amintirilor perfecte până acum o clipă. Poate se molipsesc şi ele.

Refuz să fiu încă odată incompleta imperfectă. Asa sunt eu … Pe jumatate trecuta.