In copilarie o apuca in general dupa orele zece, mai intai niste furnicaturi prin degete, la mana dreapta, mai apoi un fel de stare de fuga. Cand simtea ca o apuca, ridica brusc doua degete si cerea o mica pauza, ceilalti dadeau usor din cap „ia-ti pauza si du-te”, ea le multumea zambind cautandu-si apoi discret locul, uneori il cauta mult si bine si, negasindu-l, lasa totul balta, asteptand sa treaca „or mai fi zile, gaurile-s mici in vremurile astea si intunericul ascunde multe”, alteori il gasea la fix, paralel cu dunga alba, intre doua damburi, dupa gard, prin fata portii.
Etichetă: copii
Durerea lipiciului
Ma dor etichetele
Pe la toate incheieturile
Ma doare lipiciul gros
Intrat sub pielea fina
Devenit piele fina
Aplicat mai departe
Drept lipici
Pentru alte etichete.
26 fara el
N-avea profil Facebook, era un fel de schizofren, un fel de bolnav mental si totusi tanar. Reusise sa supravietuiasca pana la douazeci de ani chit ca purta in el o ura profunda, se simtea marginalizat, avea mereu impresia ca vorbeste in soapta, intr-o limba cunoscuta numai de el. Oamenii il jigneau in cel mai simplu mod posibil: oamenii il ignorau. El nu vedea decat rezultatul, el nu putea sa vada „dincolo de fapte”, el doar interpreta si adauga frustrari una peste alta, straturi groase de intrebari fara raspunsuri.
Abisuri 